Conectarea cu corpul interior...

Povesteste intamplarea ta. Afla parerea si celorlalti!
Avatar utilizator
KaTa
Utilizator
Mesaje: 32
Membru din: 24 Iul 2011, 12:04
Contact:

Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de KaTa » 12 Dec 2011, 20:06

Aseara am incercat un exercitiu din cartea "Puterea lui Acum" pag 116, un ex. propus de Florin.

Am inchis ochii, mi-am indreptat atentia asupra corpului incercand sa il simt din interior.
M-am relaxat si totodata m-am concentrat asupra corpului, dupa ceva timp ( nu foarte mult) am simtit furnicaturi in palme, am simtit o senzatie de "liniste si pace" asta pentru putin timp, pentru ca a inceput sa mi se incordeze piciorul desi eram relaxat, se apropia de durere de parca voia sa explodeze si il simteam incintat de parca aveam febra ( piciorul drept), palmele au inceput sa ma "manace" (imi venea sa ma scarpin, dar nu m-am scarpinat), am mentinut starea de relaxare si concentrat asupra corpului am simtit de parca "eram in interior"( imi auzeam respiratia destul de puternic, inima cand imi batea parca batea tot corpul, de parca se misca si patul) era o senzatie placuta si linistita dar palmele au inceput sa ma usture si nu am mai putut sa stau relaxat si concentrat asupra corpului, m-am uitat la palme si erau rosii. Desii nu eram obosit imi era somn de ziceai ca nu am dormit o noapte intreaga pur si simplu aveam un tic sa inchid ochii.

Am dormit foarte bine noaptea aceea. De dimineata, la scoala parca eram pe "alta lume", nu in sensul ca nu mai stiam de mine, ci in sensul ca nu mai eram stresat, nici pic de nervi provocati de colegi, as fi stat si as fi incercat din nou sa fac acest exercitiu, din pacate am avut 2 teste si nu m-am stresat deloc, nu mi-a pasat mai deloc de ele. Acum nu stiu daca asta e rezultatul care trebuia sa apara, daca exercitiul era facut corect, pentru ca in carte nu se specifica exact care ar fi senzatiile care le simti dupa (ceea ce e foarte bine din pct meu de vedere), asa ca vreau sa stiu si parerile voastre.
Ultima oară modificat 13 Dec 2011, 08:22 de către SAF, modificat de 5 ori în total.
Motiv: Corectat mici greseli, am eliminat prescurtarile cuvintelor
- Nu este lucru înţelept să spui: „voi trăi”; viaţa de mâine este prea târzie – trăieşte azi. (Martialis)
- Cel mai mare duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii. (Stephen Hawking)

Avatar utilizator
VitalWorld
Moderator Global
Mesaje: 243
Membru din: 21 Feb 2011, 21:52

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de VitalWorld » 12 Dec 2011, 20:18

Eu de mult timp simt furnicaturi in palme incat am ajuns sa ma obisnuiesc cu ele.
Se spune ca simti furnicaturi in palme atunci cand primesti acordajele Reiki (la diverse grade), in tot cazul e vorba de reconectare, de acea energie universala (cum s-o numi: energie libera, prana, etc.).
Dupa exercitii de acest gen si eu am simtit mereu ca am dormit mai bine. Simti rapid diferenta atunci cand te trezesti odihnit.
Nu stiu daca exista rezultate asteptate standard... dar exista ceva lucruri comune. Totul e sa te informezi inainte.
Ultima oară modificat 20 Ian 2012, 18:12 de către SAF, modificat de 2 ori în total.
Motiv: Am corectat si la tine :))

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 750
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de SAF » 13 Dec 2011, 09:19

KaTa scrie: Am inchis ochii, mi-am indreptat atentia asupra corpului incercand sa il simt din interior.
M-am relaxat si totodata m-am concentrat asupra corpului, dupa ceva timp ( nu foarte mult) am simtit furnicaturi in palme, am simtit o senzatie de "liniste si pace" asta pentru putin timp, pentru ca a inceput sa mi se incordeze piciorul desi eram relaxat, se apropia de durere de parca voia sa explodeze si il simteam incitat de parca aveam febra ( piciorul drept), palmele au inceput sa ma "manace" (imi venea sa ma scarpin, dar nu m-am scarpinat)
Foarte bine. :ihi: . Din ceea ce spui imi dau seama ca chiar ai reusit, desi nu ma asteptam. Furnicaturile din palme sunt descrise si in carte, sunt descrise si in multe alte carti, si reprezinta intensificarea energiei KI (mana, prana cum a zis si Mihai). Daca piciorul a inceput sa se incordeze, posibil ca l-ai tinut intr-o pozitie neuniforma pentru ca sangele sa circule in voie astfel obstructionand circulatia sangelui prin urmare apare senzatia de picior greu si presiune in el , senzatie numita si amorteala. Incearca sa te asezi in pozitie normala, intins in pat. De asemenea, daca vei observa, in palme apar mici tresariri ca un fel de reflexe locale, mici portiuni cam cat un patratel din acela ca pe foaia de matematica. Aceste tresariri apar aleatoriu (random) si apar acolo unde iti tii atentia fixata. Daca o tii pe palme, predomina acolo, daca o tii pe picioare predomina acolo, desi nu este o regula , adica poti tine atentia pe talpi si ele sa inceapa sa se manifeste pe gambe si mai sus.

In cartea "Reconectarea" Eric Pearl numeste aceste mici reflexe registre energetice si sunt un indicator al faptului ca te-ai reconectat la Energia Universala Primordiala si aceasta a inceput sa curga intr-un flux mai mare decat de obicei, prin tine.

Important este sa ajungi sa simti tot corpul toata atentia sa fie distribuita uniform pe tot corpul. La inceput oscilezi, adica mentii atentia mai mult pe o anumita parte a corpului si esti constient periferic de celelalte. Este in regula si asa, cu timpul starea se va adanci si poti simti intreg corpul uniform . Asa cum spune Tolle, "corpul incepe sa se trezeasca la viata". Eu inca nu am reusit sa devin constient total de corp, adica sa il simt total in mod egal. Sau poate s-a intamplat, dar atunci a fost cand am trait senzatia de disolutie, dizolvare a corpului fizic ramanand doar eu constient de aceasta senzatie, traind-o. Este o senzatie foarte asemanatoare cu senzatia care o ai in vise cand asisti ca spectator la diverse scenarii care se intampla. In vise nu ai forma, dar totusi existi acolo, privesti. La aceasta stare de disolutie a formei fizice este bine sa incerci sa ajungi si tu. Tolle spune ca este o stare adanca te conectare cu Fiinta, cu Sinele tau, starea fara forma.

Ar trebui sa incerci si sa vezi ce afli (ce traiesti, ce simti) cand ajungi in starea respectiva. Devino constient de faptul ca nu mai ai forma si mentine senzatia cat mai mult timp. Cand revii la simturile fizice, nu o face brusc, ci usor. In ultima instanta, cand vei incerca, tu trebuie sa pornesti cu decizia de a afla, de a verifica, si nu cu asteptari de a avea experiente similare. Nu depinde de tine sau de mine ce vei afla. Desi, in cazul meu, experientele sunt foarte asemanatoare cu ale altora (alte tale, ale altor oameni, inclusiv ale lui Tolle).
KaTa scrie: Am mentinut starea de relaxare si concentrare asupra corpului am simtit de parca "eram in interior"( imi auzeam respiratia destul de puternic, inima cand imi batea parca batea tot corpul, de parca se misca si patul) era o senzatie placuta si linistita dar palmele au inceput sa ma usture si nu am mai putut sa stau relaxat si concentrat asupra corpului, m-am uitat la palme si erau rosii. Desii nu eram obosit imi era somn de ziceai ca nu am dormit o noapte intreaga pur si simplu aveam un tic sa inchid ochii.
Aceeasi chestie cu inima o simt si eu, si atunci parca devii constient in mod egal de tot corpul :ihi:. Cand bate inima, simti "Ecouri" ale ei in picioare, maini, creier, in tot corpul. Incearca sa constientizezi acea forta care anima inima , care o determina sa bata. Nu te gandi ce este ea, sau cum poate sa arate, ci pune-ti intrebarea "ce determina inima sa bata?" si adanceste-te mai mult in liniste, in simtire. La un moment dat eu ma gadilam de la bataile sale, radeam evident, sau poate ca descoperisem ceva de care inca nu mi-am dat seama. Oricum e o senzatie placuta si simti un sentiment aparte.
Faptul ca iti era somn, este in regula, daca iti aduci aminte, in hipnoza ti se cere sa te relaxezi :). La fel ai facut si tu, ti-ai oprit mintea, ai devenit receptiv la sugestii, de fapt este starea cea mai indicata pentru a comunica cu Subconstientul, pentru relaxare.
In starea de prezenta undele cerebrale se schimba, probabil ai auzit de theta-healing, adica vibratia energetica a corpului creste , regenerarea celulara este accelerata, devii plin de lumina (energie).
Multe vindecari spontane sau in decursul a scurte perioade de timp au avut loc in acest fel.
Starea de somn apare cam de fiecare data cand intri in prezenta, cand iti simti corpul interior, palmele, talpile sau orice alta parte a corpului. Este un somn de scurta durata, pana la 40 de minute dar foarte revigorant, energizant. E un fel de transa auto-indusa. Deseori cand intru in ea visele incep sa se deruleze.
La inceput senzatia de intepaturi in palme , cred ca asa este. Cu timpul, cu cat aprofundezi practica, incepe sa se transforme si sa simti un fel de camp, unda in palme, fina ca o pulbere, ca atunci cand bagi mana in faina :). Cel putin asta mi s-a intamplat mie.
KaTa scrie: Am dormit foarte bine noaptea aceea. De dimineata, la scoala parca eram pe "alta lume", nu in sensul ca nu mai stiam de mine, ci in sensul ca nu mai eram stresat, nici pic de nervi provocati de colegi, as fi stat si as fi incercat din nou sa fac acest exercitiu, din pacate am avut 2 teste si nu m-am stresat deloc, nu mi-a pasat mai deloc de ele. Acum nu stiu daca asta e rezultatul care trebuia sa apara, daca exercitiul era facut corect, pentru ca in carte nu se specifica exact care ar fi senzatiile care le simti dupa (ceea ce e foarte bine din pct meu de vedere), asa ca vreau sa stiu si parerile voastre.
Important este sa adormi in starea de prezenta. Sa adormi cu atentia pe corp pentru ca astfel ramai in vibratie pe parcursul intregii nopti (mintea nu mai troncane sa-ti distraga atentia). E ca si cum ai trage plapuma pe tine si iti tine caldura pana dimineata la trezire. In carte nu specifica senzatiile care ar fi dupa pentru a nu te induce in situatia in care sa iti creezi asteptari si sa traiesti vreo deziluzie in cazul in care nu se implinesc asteparile tale. Oamenii au trairi diferite in functie de vibratia interioara, desi multe din ele se aseamana. Tu simti intepaturi, altii simt furnicaturi, altii simt caldura, altii simt rece. In esenta este vorba despre acelasi lucru.

In carte tot ce se spune este doar felul in care sa o faci, practica, ceea ce descoperi o faci tu, nu pentru ca asa scrie in carte. Nu trebuie sa iti creezi asteptari, eu asa cred ca este bine,nu trebuie sa crezi ca o sa ai aceleasi trairi ca ale cuiva. Trebuie sa verifici, sa traiesti in felul tau, pentru a te convinge ca exista ceva. SI daca din vorbele altora reiese ca au avut trairi mai intense decat ale tale, nu trebuie sa te straduiesti sa atingi intensitatea trairilor lor, desi asta este tendinta multora. Cel mult poti incerca metodele prin care ei au ajuns la acele trairi. Mai departe, nu depinde de tine daca vei avea trairi mai intense sau mai putin intense ca ale lor.
Oricum ar fi, multumeste-te cu ce ai !
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 750
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de SAF » 09 Ian 2012, 09:31

Aceasta este traducerea interviului Beyond Energy Healing, situat aici



MARANEY: E ora 9.15 pm la Johannesburg, în Africa de Sud şi 1.15 pm la Santa Fe, New Mexico. Astăzi este 30 martie 2009. Sunt Saul Maraney şi am marea onoare să am alături de mine, prin telefon, un oaspete deosebit – Dr. Eric Pearl.

Dr. Eric Pearl a avut timp de 12 ani un cabinet de chiropractică de mare succes în Los Angeles, până când, într-o zi, pacienţii săi au început să relateze vindecări miraculoase de cancer, de afecţiuni conexe în SIDA, epilepsie şi alte boli grave. Vindecările lui Eric Pearl sunt documentate în şase lucrări, inclusiv în best-seller-ul său, Reconectarea: Vindecă-i pe alţii, vindecă-te pe tine [publicată în româneşte de Editura For You].

În ultimii 16 ani, Dr. Eric Pearl împarte oamenilor minunatul său dar pentru vindecare, ţinând seminarii în toată lumea şi dând oamenilor ocazia să interacţioneze la prima mână cu aceste frecvenţe. Astfel că am să vă urez bun venit, Dr. Eric Pearl – şi să vă mulţumesc foarte mult că v-aţi făcut timp să discutaţi cu mine astăzi.

DR ERIC PEARL: Oh, plăcerea e de partea mea. Mă bucur că m-ai invitat.

SAUL MARANEY: Mulţumesc foarte mult. Eric, aş vrea să încep prin a-ţi cere să îmi explici, dacă poţi, ce este “Reconectarea” şi cum a început toată chestia asta pentru tine?

DR ERIC PEARL: Păi, să vedem. Versiunea pe scurt a poveştii este că... Eu îmi vedeam de treaba mea, până într-o zi, când o veioză de la capul patului s-a aprins singură şi m-a trezit. Am simţit prezenţa unor oameni în casă. Mi-am luat un cuţit, un spray lacrimogen şi câinele, un Doberman Pinscher – şi am pornit să-i caut, dar nu am găsit pe nimeni, aşa că m-am dus să mă culc la loc. Apoi, luni, când m-am dus la birou, mai mulţi dintre pacienţii mei mi-au spus insistent că ei simt că mai e cineva în încăpere cu noi, la fel cum simţisem şi eu acasă la mine.

Eram în meserie de doisprezece ani, dar nimeni nu-mi mai spusese vreodată aşa ceva; totuşi, pacienţii mei îmi ziceau că ei simt că stă cineva la uşă, sau că cineva se plimbă prin încăpere. O altă persoană mi-a spus că a simţit cum aleargă cineva prin încăpere, iar doi oameni mi-au spus că sentimentul lor a fost că cineva zbura prin cameră, pe tavan. Îţi dai seama că asta mi-a atras atenţia.

Alţi pacienţi îmi spuneau că îmi simţeau mâinile, înainte să-i ating. Aşa că le-am spus, “Da-da, cum să nu. Închide ochii.”. Oamenii închideau ochii, eu îmi ţineam mâinile în anumite locuri, iar ei îmi spuneau: “La umărul drept, la glezna stângă...”.

Tot făcând asta, de vreo câteva ori mi-au apărut băşici în palme. O dată, chiar mi-a sângerat palma. Nu era ca un stigmat, dar ştii... ca atunci când te înţepi din greşeală cu un ac sau cu un cui şi curge o picătură de sânge. N-a trecut mult, până să mă trezesc că oamenii încep să-mi relateze vindecări. Se ridică din scaunele cu rotile. Le revine vederea şi auzul; vin la mine cu analize de laborator, să-mi arate că le-a dispărut tumoarea canceroasă. Copii cu pareză spastică şi cu epilepsie aleargă şi se joacă şi nu mai au crize. Nu toţi, dar mulţi dintre ei. Suficient de mulţi, încât să ştim că aici chiar se întâmplă ceva.

Şi au început să sune părinţi şi pacienţi, care mă întrebau: “Ce ai făcut?”. Iar eu le spuneam, “Nimic. Şi să nu mai spui la nimeni”... dar asta suna ca şi îndemnul lui Nancy Reagan, cu “Pur şi simplu, spune ‘nu’ drogurilor”.

Nu după mult timp, oamenii au început să vină la mine de peste tot şi să îmi spună, “Vreau şi eu ce i-ai făcut lui.”. Iar după încă puţin, au început să-mi spună, “Învaţă-ne cum se face.”. Şi eu le spuneam, “Nu ştiu cum să predau asta. Nu ştiu ce este.”. Însă din ce în ce mai mulţi pacienţi mă sunau după ce aveau o şedinţă de vindecare cu mine, ca să-mi spună că au intrat în casă şi că lumina s-a aprins şi s-a stins singură, sau televizorul, sau combina, iar ei simţeau tot felul de lucruri în palme. Îşi ţineau mâinile în apropierea cuiva din familie, iar persoanele respective se vindecau şi ele. Bunicul începea să meargă după ce tocmai avusese un atac cerebral, iar unchiul putea din nou să-şi folosească braţul sau piciorul, aşa că am început să ne dăm seama că, odată ce interacţionezi cu chestia asta – pe care ştiinţa o numeşte “un nou nivel de vindecare” – se pare că e destul de uşor să înveţi să o accesezi, să facilitezi vindecări pentru alţii şi, în acelaşi timp, să te vindeci pe tine însuţi.

SAUL MARANEY: Eric, ţi-am citit cartea – şi chiar mi-a plăcut modul în care spui povestea şi atitudinea ta de voioşie faţă de uluitorul dar pe care îl ai. Impresia mea este că acest dar pare să fi început cu mult înainte de asta, aproape atunci când te-ai născut – de la toată experienţa aceea cu mama ta. Poţi să-mi vorbeşti puţin despre asta şi despre cum ai descoperit acest lucru mai târziu, în viaţa ta?

DR ERIC PEARL: Desigur. Saul, de un lucru îmi dau seama clar, şi anume că nu am avut prea multe indicii conştiente că acest lucru o să se întâmple atunci când s-a întâmplat.

Adică, practic, ideea e că am plecat de la birou vineri, crezând că sunt chiropractician, iar luni am revenit şi eram cu totul altceva. Ştiu, părinţii mei mi-au spus întotdeauna că sunt altceva, dar nu la asta se gândeau ei! Aşa că o iau ca şi cum ar fi început atunci. Însă, desigur, ar putea să fie ceva de genul “care e paiul care a frânt spinarea cămilei”. Ştii cum e, niciodată nu e un singur pai; paiul ăla e doar punctul culminant.

Deci, au fost câteva lucruri foarte ciudate în viaţa mea – lucruri care, dacă mă uit în urmă, se poate să fi jucat un rol important. Tu vorbeşti de faptul că, în timp ce mă năştea pe mine, mama mea a murit şi a revenit la viaţă, ca să spună povestea. Cu alte cuvinte, mama e încă în viaţă astăzi, dar a avut ceea ce se consideră a fi o “experienţă de viaţă după moarte”, sau ceea ce unii ar numi o “experienţă în apropierea morţii”, în zilele noastre; sau, după cum spunea Raymond Moody, o “viaţă după viaţă”.

Practic, ea a simţit cum moare, acolo, pe masă. A simţit nişte motoare (nu-mi amintesc dacă porneau sau dacă se opreau), începând de la glezne şi urcând prin tot corpul, iar când au ajuns la inimă, ea şi-a dat seama că a murit. Şi nu voia să moară, pentru că era la spital ca să se pregătească să aducă pe lume primul ei copil.

Aşa că s-a luptat şi s-a împotrivit morţii, dar brusc, şi-a părăsit corpul şi s-a trezit că se află în altă parte. Trecea prin niveluri – niveluri de “fiinţe”, de “oameni”, de “spirite” sau “suflete”. Şi primul lucru de care şi-a dat seama, în această tranziţie a ei, a fost că oamenii care mor au un singur regret. Un singur regret – şi anume, că cei de aici, de pe Pământ, sunt trişti şi îi jelesc, pentru că ei nu îşi dau seama că revenirea în acest loc este “întoarcerea acasă”. E revenirea în locul de unde venim cu toţii şi unde o să ne întoarcem cu toţii, la un moment dat.

Şi a trecut pe la diferite niveluri de “spirite” sau “suflete” şi a găsit nivelul al treilea (de primele două nu îşi aminteşte), care era foarte neplăcut, pentru că era nivelul celor care îşi luaseră viaţa. Se pare că, aici, ea a înţeles că acesta este cam singurul lucru pe care poţi să-l faci ca să întrerupi temporar planul lui Dumnezeu. Nu a vrut să folosească termenul “a trişa”, dar sinuciderea era ca şi cum ai întrerupe planul lui Dumnezeu. Iar cei care se aflau la acel nivel... Nu numai că nivelul acesta era foarte neplăcut pentru ei, dar era foarte neplăcut şi pentru toţi cei care treceau pe acolo. Mama a avut sentimentul că, în cele din urmă, oamenii o să treacă de acel nivel şi să reia ciclul, dar nu era sigură de asta.

În orice caz, a continuat să se înalţe şi, dintr-o dată, şi-a dat seama că “alunecă pe o bandă” – cam în genul “tunelului” pe care îl descriu foarte mulţi dintre cei care cunosc viaţa după moarte.

Şi se deplasa – fără să meargă – către o lumină. A trecut de nişte flori, care aveau culori pe care noi nu le avem aici. A văzut lumina, care era aşa de strălucitoare, încât ei îi era frică să se uite la ea, ca să nu-şi rănească ochii; dar n-a putut să reziste şi s-a uitat, iar lumina, bineînţeles, nu i-a făcut nimic la ochi. Când a ajuns la lumina aceea, a ştiut că acela este locul de unde venim cu toţii şi unde ne întoarcem cu toţii.

Apoi i s-au dat nişte revelaţii, nişte secrete ale Universului. De ce e iarba verde şi cerul albastru şi Pământul rotund? Şi cum războaiele sunt o stare de barbarie temporară, în care ne aflăm acum, dar pe care o vom depăşi. Ne vom ridica deasupra ridicolului de a vedea tineri cum se duc şi mor, purtând luptele bătrânilor. Şi că nu putem nici măcar să-l învinuim pe Dumnezeu pentru lucrurile pe care avem tendinţa să le facem şi care par să nu aibă nicio logică – raiduri de împuşcături din maşină şi chestii de genul ăsta. Mama a spus că, atunci când ne aflăm acolo, ne dăm seama că toate au un motiv şi totul este logic în acel spaţiu, dar că acesta este un nivel de cunoaştere pe care nu e necesar să îl avem aici, pe Pământ.

Iar apoi, i s-a aşternut înainte viaţa, în faţa luminii aceleia, iar ea a ştiut că avusese o viaţă bună; dar nu a existat nicio judecată. Dannion Brinkley numeşte asta “Recapitularea vieţii”. El este unul dintre cei care vorbesc despre viaţa după moarte, alături de Raymond Moodey şi Elisabeth Kubler-Ross şi alţi cercetători.

Apoi, dintr-o dată, s-a trezit că e adusă înapoi, că revine pe Pământ, în corpul ei. Iar acum – după ce se luptase atâta ca să nu moară – acum nu mai voia să plece. A încercat să rămână, dar cumva, i s-a spus că trebuie să se întoarcă şi să-şi crească progenitura. Aşa că s-a luptat, pentru că ştia că era programată să uite toate revelaţiile pe care îi fusese dat să le aibă acolo, căci ele nu sunt neapărat pentru noi, nu trebuie neapărat să le avem aici... Şi s-a luptat să reţină revelaţiile pe care le primise.

Toată această poveste este capitolul al doilea din carte. Cred că a fost capitolul cel mai greu de scris, pentru că a trebuit să muncesc din greu ca să surprind totul cât mai exact cu putinţă, iar noi nu avem cuvinte potrivite aici, ca să redăm revelaţii şi înţelegeri despre ce se întâmplă în partea aceea. Dar foarte, foarte, foarte mulţi simt că se poate ca asta să fi fost o parte din introducerea prin care s-a ajuns la ceea ce a permis, ulterior, ca prin mine să înceapă să vină pe planetă acest nou nivel de vindecare.

În prezent, unii cercetători spun că ceea ce am simţit eu tot timpul nu este doar un alt nivel de vindecare energetică. Şi că nu este vorba de o altă modalitate de vindecare energetică. Este un alt câmp de vindecare, iar tehnicile de vindecare energetică pe care le cunoaştem astăzi sunt doar subgrupe, porţiuni a ceea ce putem să accesăm acum, prin acest nou spectru a ceea ce ştiinţa numeşte “spectrul vindecării reconective”.

SAUL MARANEY: E incredibil – şi mi-a plăcut cum ai spus, în carte: chiar şi atunci când te-ai dus să stai un an în Israel, în cele din urmă ai petrecut minunat, pentru că nu ai avut cine ştie ce aşteptări că o să se deschidă Raiul pentru tine, acolo. Şi practic, asta te-a dus la Rolfing şi, ulterior, la cariera de chiropractician. Şi, deşi la vremea aceea nu ştiai că a fi chiropractician făcea parte din destinul tău, asta – în mod evident – te-a adus mai aproape de descoperirea darului pe care l-ai avut în tine tot timpul.

DR ERIC PEARL: Dacă ne uităm în urmă, totul face parte din acest traseu. Doar că, la momentul respectiv, nu ne dăm seama de asta. Adică, iniţial, mi-am spus, “Ei bine, dacă, dintr-o dată, într-o zi, avea să trebuiască să dau din mâini pe lângă oameni, iar aceştia să înceapă să primească vindecări şi să transmită voci şi toate lucrurile ciudate care s-au întâmplat, atunci de ce nu s-a întâmplat când m-am născut, sau, mă rog, când aveam doi ani? De ce a durat atât?”.

Dar sunt atâtea experienţe de învăţare pe care trebuie să le parcurgem de-a lungul drumului – iar eu, din fericire, la un moment dat în cariera mea, am fost pus în contact cu adevărul adevărat despre chiropractică.

Ştii, cei mai mulţi trăiesc cu iluzia că cei care fac chiropractică sunt doctori de pocnit spatele, sau doctori de durere; în realitate, primul pacient de chiropractică n-a avut nicio durere. Primul pacient în chiropractică era surd, iar tipul ăsta, D.D. Palmer, care a descoperit chiropractica, a observat că omul acesta care era surd avea două vertebre dislocate. Aşa că le-a pus la loc, iar omul şi-a recăpătat auzul. Şi Palmer s-a gândit, “Aha, un remediu pentru surzenie”, şi a dat de veste în toată America de Nord, iar surzii au început să vină la el, pentru vindecări – pentru remediul la surzenie. Şi veneau pe cai şi în căruţe, iar el le pocnea gâtul şi spatele şi coloana vertebrală.

Unii dintre ei îşi recăpătau auzul, alţii şi-l pierdeau. Dar ideea e că şi-au dat seama că cei mai mulţi dintre oameni se vindecau de multe, multe şi variate lucruri. Şi şi-au dat seama că, prin îndepărtarea interferenţei, prin re-echilibrarea şirei spinării, el îndepărta interferenţa dintre creier şi sistemul nervos, din comunicarea cu celulele din corp şi, în cele din urmă, celulele însele rămâneau într-o stare de sănătate. Erau înlocuite cu celule sănătoase. Dar când o vertebră e dislocată, circuitele nervoase care sunt afectate de vertebra aceea sunt dislocate şi ele, astfel că celulele care merg la părţile respective din corp sunt replicate într-o formă mai puţin decât perfectă. Iar îndepărtând interferenţa, re-echilibrând coloana vertebrală şi dându-ne la o parte din schemă, corpul îşi urmează capacitatea naturală de a reveni, pur şi simplu, la o stare de echilibru, la o stare de vindecare, o stare de sănătate.

Lucrul de care ne dăm seama acum, cu acest nou nivel de vindecare – “Vindecarea Reconectivă” – este că nu facem şi nu tratăm nimic anume.
În vindecarea energetică, practicienii sunt tare ocupaţi încercând să-şi dea seama ce să facă. Ştii la ce mă refer – “mişcă-ţi mâinile în sensul acelor de ceas, sau mişcă-ţi mâinile în sens invers acelor de ceas. Adu energia sus, pe partea din faţă şi jos, pe spate – sau jos pe partea din faţă şi sus pe spate – şi adu atât la sută de aici şi atât la sută de aici.”.

Toate aceste etape şi reguli poate că sunt necesare atunci când lucrezi doar cu energia, dar la momentul acesta, acum că avem la îndemână spectrul de frecvenţe ale vindecării reconective, nu mai avem restricţiile care sunt valabile în vindecarea energetică. Nu mai avem slăbiciunile, fragilitatea de acolo.

Nu mai trebuie să ne dăm jos bijuteriile sau curelele. Nu mai trebuie să ne golim buzunarele de monede. Nu mai trebuie să ne mişcăm mâinile într-o direcţie, însă nu în cealaltă. Nu mai trebuie să colapsăm lungimi de undă. Nu mai trebuie să aducem anumite culori în aură. Nu mai trebuie să inspirăm şi să numărăm până la patru, apoi să expirăm în timp ce numărăm până la opt, sau să ne ştergem cu alcool, sau mai ştiu eu ce superstiţii. Pur şi simplu, accesăm un nivel de “Lumină”, un nivel de vibraţie printr-o senzaţie, iar corpul revine la o stare naturală de echilibru.

Şi corpul revenind la o stare naturală de “echilibru luminos”, tot ce este mai dens decât acea lumină nu mai are de ce să se agaţe.

Vezi tu, vindecarea nu funcţionează aşa cum am învăţat noi – şi nici creierul nostru nu funcţionează aşa cum am învăţat noi.

Aşa că, de exemplu... bun, hai să vorbim despre “Lumina” din noi. Ştii că, în domeniul New Age, toată lumea vorbeşte despre Lumină – “Eu sunt Lumina”, “Tu eşti Lumina”, n-ai vrea şi tu să fii o “Lumină”? Ştii tu, toate drăgălăşeniile alea spiritual-metafizice. Dar acum, ştiinţa ne spune că aici nu mai e vorba doar de un concept spiritual. ADNul din fiecare celulă a noastră emite, efectiv, un nivel anume de lumină. Dr. Fritz Popp, din Germania, a fost unul dintre primii care au descoperit acest lucru – cred că în ceea ce eu numesc “Teoria cauzei unice”: măsura în care ne îndepărtăm de sănătatea perfectă este măsura în care am uitat, temporar, cine suntem. Că suntem “Lumina” aceea, că suntem echilibrul acela.

Iar noi, ca vindecători, intrăm într-o situaţie şi pur şi simplu ne dăm voie să “ascultăm” cu un alt simţ. Ca să simţim şi să accesăm acest nivel mai larg, sau spectru de vindecare ce depăşeşte simpla vindecare energetică. Spectrul care este compus din energie, lumină şi informaţie, despre care cercetătorii cred că s-ar putea să nu fi fost accesibil aici, pe planetă, până acum.

Şi după ce învăţăm cum să accesăm acest nivel nou, avem diferite senzaţii în corp şi în mâini, diferite impresii. Uneori e ca un “zumzăit”, alteori e o senzaţie “lină”, sau o “tragere” sau “împingere”, sau “cald şi rece”, sau “ud şi uscat” în acelaşi timp; senzaţii multe şi diferite, de “plutire” sau altele. Dar toate aceste senzaţii le simţim ca fiind bune. Ele ne reamintesc, la un anume nivel, că suntem “Lumină” – şi rămânem în acea “vibraţie de lumină”.

Dar, pentru că suntem în acest “Câmp” – pe care Lynne McTaggart şi alţii, oameni de ştiinţă, îl numesc “Câmpul punctului zero” – suntem cu toţii conectaţi în acest “Câmp”. Şi când interacţionăm cu altă persoană, chiar dacă nu o atingem, această senzaţie – această senzaţie de vibraţie, această conştiinţă de “Lumină” îi este comunicată şi persoanei respective. Astfel că undeva, înlăuntrul acelei persoane, apare o voce – la figurat vorbind – care spune, “Hei, îmi amintesc de asta! Sunt eu şi vibrez în lumină. Sunt eu şi vibrez sănătos. Cred că o să mă apuc să fac asta din nou.”.

Şi când persoana revine la acea vibraţie naturală a “Luminii”, orice este mai dens decât “Lumina” – şi aici includem cele mai multe din afecţiunile de sănătate – practic nu mai are de ce să se agaţe. Astfel că, dacă e potrivit pentru persoana respectivă în momentul respectiv din viaţa ei, densitatea aceea, sau problema de sănătate se desprinde pur şi simplu, iar vindecarea nu e nimic altceva, nimic mai complicat de atât. Dacă e mai complicat de atât, înseamnă că încearcă să îţi vândă ceva.

SAUL MARANEY: Asta cred că e foarte interesant, Eric. În cartea ta, vorbeşti despre ţiganca evreică de pe Venice Beach, pe care ai cunoscut-o. Femeia aceea pe care ţi-a prezentat-o recepţionista ta, care semăna cu Fran Drescher din “Dădaca”. Chiar mi-a plăcut partea aceea din carte. Ţiganca aceea ţi-a spus că face o lucrare specială, care reconectează meridianele corpului tău cu meridianele planetei. Impactul acestei lucrări asupra ta a fost aşa de puternic şi a scos la lumină cunoaşterea aceasta – că ai capacitatea de vindecare deja în tine – pentru că în tine era ceva deosebit încă dinainte?

DR ERIC PEARL: Păi – iarăşi, e ca şi cum ai vrea să-ţi dai seama care a fost paiul care i-a frânt spinarea cămilei. Se pare că s-a întâmplat ceva. Adică, femeia asta de pe plajă făcea o lucrare anume, pe care o învăţase. Şi ştii, am sunat-o după ce am făcut şedinţele cu ea şi i-am spus, “Mi se întâmplă lucruri ciudate. Veioza de la capul patului se aprinde singură, cam de două ori pe săptămână; la fel şi alte lumini din casă. Uşile se deschid în miez de noapte, am făcut băşici în palme şi am sângerat, iar pacienţii îşi pierd cunoştinţa şi încep să rostească aceleaşi cuvinte, deşi niciunul dintre ei nu a “transmis” niciodată astfel de voci până acum.”.

Iar femeia nu a avut niciun răspuns pentru mine, aşa că m-a prezentat femeii care a creat această lucrare, care o învăţase pe ea şi pe toţi ceilalţi. Şi după ce au ascultat cu toţii... ei bine, se pare că lucrarea pe care o adusese prin channeling (femeia aceasta care a făcut-o iniţial) a fost ca şi cum ar fi creat o cheie. Imaginează-ţi o cheie, de la o uşă. Ea a creat o cheie – şi toţi cei care au învăţat să facă această lucrare, inclusiv ţiganca de pe plajă care a lucrat cu mine... e ca şi cum le-ar fi dat tuturor cópii ale acestei chei. Şi dacă oamenii încearcă cheia la o uşă, apoi la alta şi la alta, în cele din urmă, undeva, trebuie să se deschidă o uşă sau un lacăt. Se pare că eu am fost acea uşă. Eu nu am fost darul. Eu nu sunt darul, eu sunt uşa. Ştii – uită-te la uşa ta. Imaginează-ţi că se deschide chiar acum şi intră Oprah Winfrey. Ce-o să faci? O să dai fuga şi să te apuci să spui, “Vai, ce uşă minunată!”? Bineînţeles că nu. Darul este Oprah.

Vindecările acestea care au venit – ele sunt darul. De fapt, femeia care mi-a făcut această lucrare a venit după aceea la mine, ca să primească darurile Vindecării Reconective. Pentru că, ştii, ea avea cheia, iar eu eram uşa, dar niciunul dintre noi nu era darul. Darul trebuie să îl primim prin interacţiune.

De fapt, cartea se numeşte “Reconectarea: Vindecă-i pe alţii, vindecă-te pe tine” şi a fost tradusă în vreo treizeci de limbi până acum. Noi am avut la seminarii aproape şaizeci de mii de oameni din toată lumea până acum – şi cam douăzeci la sută din oamenii aceştia lucrează în sistemul principal de sănătate, sunt doctori, asistente medicale, fizioterapeuţi, chiar cercetători în domeniul medical. Deci, lucrarea asta se practică în spitale şi în cabinete particulare, iar eu ţin discursuri despre această lucrare la facultăţi de medicină, la universităţi, peste tot în lume şi în spitale. Iar încă vreo douăzeci şi cinci la sută dintre oamenii pe care i-am avut la seminarii sunt, hai să le zicem, Maeştri Avansaţi, Mari Maeştri şi Maeştri Profesori în diversele tehnici energetice pe care le cunoaştem astăzi, vechi şi noi. Reiki, Jirei, Jinshin, Quigong, Majan, Beijing, EFG, XYZ, 1,2,3 , ştii cum e, “maestru de una, cuantica de alta”.

Toţi au venit pentru că îşi dau seama că ni se dă un nou nivel de adevăr, pe care putem să îl accesăm astăzi. Iar adevărul este că tehnicile pe care le-am învăţat ne-au permis să ajungem din ce în ce mai aproape de vindecarea energetică, dar în acelaşi timp, ele au fost şi ‘tavanul de sticlă’. Au fost şi limitările care ne-au împiedicat să accesăm tocmai vindecările.

Ei bine, sună ca o contradicţie, dacă nu aruncăm o privire mai atentă. Dar vezi tu, tehnicile de vindecare energetică pe care le-am învăţat seamănă cu roţile ajutătoare de la o bicicletă. Gândeşte-te la un copil, un copiluţ care vrea să se urce pe o bicicletă foarte mare. Roţile astea ajutătoare sunt foarte importante, ştim asta. Iar după ce copilul învaţă să stăpânească bicicleta cu roţile ajutătoare, desigur, o să dăm jos roţile ajutătoare, ca să poată să stăpânească şi bicicleta aşa cum e. Până acum, el stăpâneşte bicicleta cu roţile ajutătoare, dar ne e clar că n-o să ştie niciodată să meargă pe bicicletă cu adevărat, până ce nu sunt îndepărtate roţile ajutătoare. Însă dacă lăsăm copilul singur, de capul lui, de cele mai multe ori el o să spună, “Ei bine, roţile ajutătoare mi-au fost de folos, dar încă nu sunt perfect”, aşa că va începe să adauge şi alte roţi ajutătoare. O să meargă la magazinul de roţi ajutătoare, iar patronul magazinului va fi bucuros să îi vândă încă un set de roţi ajutătoare. Doar aşa îşi câştigă banul. Deci, o să-şi ia un set de roţi ajutătoare din aur de 24 de carate, plus nişte roţi ajutătoare cu beep, plus pe cele care fac luminiţe roşii, ca să poţi să vezi când te înclini într-o parte sau în alta.

Iar într-o bună zi, o să vedem copilul mergând pe stradă cu o bicicletă cu douăsprezece seturi de roţi ajutătoare. Stăpâneşte bicicleta cu roţi ajutătoare şi probabil că i-a învăţat şi pe prietenii lui cum să se descurce cu diferitele roţi ajutătoare – şi toţi au cărţi de vizită micuţe şi roz, cu desene cu curcubee şi zâne, pe care sunt enumerate toate diferitele lor roţi ajutătoare. Dar niciunul dintre copii nu ştie să meargă pe bicicletă şi nici n-o să ştie vreodată, până ce nu sunt îndepărtate roţile ajutătoare.
Asta facem noi, cu tehnicile noastre. Adăugăm tehnică după tehnică după tehnică, roţi ajutătoare după roţi ajutătoare. Realitatea este că stăpânirea tehnicilor de vindecare energetică este ca mersul pe bicicletă cu roţi ajutătoare. Ceea ce nu par să ştie profesorii noştri – dar este binecunoscut Maeştrilor în vindecare – este faptul că adevăratul dar al unei tehnici nu vine din perfecţionarea tehnicii, ci din transcenderea tehnicii.

Aşa că profesorii noştri sunt experţi în cum să facă studenţii să revină la ei, iar şi iar. Ştii ce vreau să spun: “Vino la anul şi învaţă nivelul următor.”, “Vino la anul şi mai scrie-mi un cec. Soţul meu o să fie foarte bucuros să-l depună – şi înveţi nivelul următor.”. Dar Maeştrii noştri ne spun să nu mai venim înapoi, pentru că au nevoie de spaţiu. Ei ştiu că, atâta vreme cât ai de predat un adevăr, întotdeauna va exista un următor student – şi îşi dau seama că ei nu ne învaţă pe noi. Noi suntem cei care ne dăm voie să învăţăm şi să experimentăm şi să creştem. Mai întâi în prezenţa acestor Maeştri – şi apoi, în tăcerea propriei noastre minţi.

Ei bine, profesorii de azi nu sunt neapărat Maeştri, iar profesorii noştri de astăzi par fie să nu ştie acest lucru, fie să nu dorească să-l ştie. Dar nu mai putem să aşteptăm. A venit vremea să devenim profesorii profesorilor. A venit vremea să devenim “Lumina” care aprinde următoarea lumină, care aprinde următoarea lumină...

Atunci când iei o torţă ca să aprinzi o altă torţă, flacăra torţei nu face vreo tehnică, pentru a aprinde următoarea torţă. Torţa se aprinde pentru că flacăra a devenit “Lumina” însăşi. Lumina e “Lumina” însăşi. Şi când putem să devenim “Lumina” însăşi – când ne dăm voie, pur şi simplu, să devenim vindecarea, în loc să încercăm să facem vindecarea, atunci ne dăm seama că îi stimulăm pe ceilalţi să fie acea “Lumină” şi să îşi reamintească cine sunt. Să revină la starea aceea perfectă de echilibru, unde tot ce este dezechilibrat, tot ce este în afara acelei “Vibraţii de Lumină” pur şi simplu nu mai are de ce să se agaţe.

SAUL MARANEY: Eric, deci, după zilele în care ai trecut prin procesul acela cu ţiganca, care ţi-a desenat iniţial liniile pe corp şi când ai revenit la birou în ziua următoare, toată lumea ţi-a spus că pari diferit şi că vorbeşti altfel. Iar apoi, şapte dintre clienţii tăi te-au întrebat dacă te-ai plimbat prin cameră sau dacă ai alergat, sau dacă ai zburat pe tavan... Adică, acela a fost momentul când ţi-ai dat seama că se întâmplă ceva cu adevărat?

DR ERIC PEARL: Te rog, poţi să repeţi ultima parte a frazei?

SAUL MARANEY: Atunci ai ştiut că se întâmplase cu adevărat ceva, în weekendul acela – şi că erai schimbat cu adevărat?

DR ERIC PEARL: Da.

SAUL MARANEY: Şi în cele din urmă, când ai ajuns la mediumul din Los Angeles, care ţi-a spus că vindecările vin prin mâinile tale şi că o să apari la televizor... în carte spui că, la scurt timp după aceea, când ţi-ai dat seama că ai darul acesta, ai început să primeşti telefoane de la canale de televiziune, iar oamenii au început şi ei să recunoască acest dar al tău. Dar a fost nevoie ca tu să îţi dai seama şi aproape să încetezi să te mai duci şi să ceri sfaturi de la toată lumea, pentru ca să poţi să începi să lucrezi cu această putere?

DR ERIC PEARL: Exact. Dar cu cât întrebam mai mulţi oameni, cu cât primeam mai multe sfaturi, cu cât urmam mai multe sfaturi, cu atât vindecările erau mai slabe. Ăsta era lucrul cel mai ciudat. Ştii, eu sunam pe cineva pentru că veneau la mine atâţia oameni care îmi spuneau că au fost trimişi la mine în meditaţiile lor, iar eu mă duceam şi mă uitam la cei care îşi făceau reclamă pe ultima pagină a revistelor de sănătate şi pe ambalajele de mâncare sănătoasă, şi în librăriile cu cărţi în domeniul acesta – şi îi sunam pe cei care păreau cei mai inteligenţi în pozele pe care le vedeam. Ştii ce vreau să spun – de genul, “Vino la mine, eu sunt Charlie-care-face-channelling, şi Larry-Lucrătorul-în-Lumină şi Vera Vindecătoarea şi Petru-Picătură-de-Ploaie”.

Aşa că i-am sunat pe câţiva şi le-am explicat ce se întâmpla, iar prima persoană mi-a spus, “Păi vino să îmi arăţi”. Şi m-am dus la omul acela şi el mai era cu nişte prieteni, iar eu le-am arătat vindecările şi le-am arătat ce se întâmpla. El s-a uitat la mine şi mi-a spus, “Foloseşti protecţie, da?”, iar eu i-am spus, “Bineînţeles!”. Şi l-am întrebat, “Adică, mă rog – de ce anume trebuie să mă protejez?”. Iar el mi-a spus, “Păi, nimic deosebit, doar să te protejezi”. “Ar trebui să-mi fie frică de ceva?”, am întrebat. Şi răspunsul, “Nu, nu, nu, dar foloseşte protecţie.”. Aşa că, dintr-o dată, mă trezesc că-mi este frică de... nu ştiu ce. Oamenii mi-au spus, “Cheamă prezenţa lui Dumnezeu Mama/Tatăl.”. Şi iată-mă uşurat şi eliberat de fricile pe care, înainte să ajung acolo, nu ştiam că le am.

Aşa că am făcut chestia asta. Apoi am mers la altcineva, pentru că după ce am făcut-o, vindecările păreau să fie şi mai slabe. Aşa că am mers la altcineva. Iar omul mi-a spus să-i arăt ce se întâmplă. I-am arătat. Şi îmi spune, “Foloseşti protecţie, da?”. Spun, “Păi sigur că da. Chem pe Dumnezeu Mama/Tatăl.”. Şi el îmi spune, “Şi Arhanghelii?”. Ei, de unde să fi ştiut eu de asta? Aşa că a trebuit să-l chem pe Michael, şi pe Gabriel şi pe Uriel şi pe Rafael – şi fiecare dintre ei avea câte un loc. Acum trebuia să spun, “Mă scuzi, Dumnezeu Mamă/Tată, poţi să te dai puţin mai încolo, pentru că aici trebuie să stea un Arhanghel?”.

Şi fac în continuare şedinţele de vindecare, dar ele par să fie mai puţin decât înainte. Mă duc la altcineva, care îmi spune să-l chem pe Iisus. Mă mai duc la cineva, care-mi spune să-l chem pe Sananda. Întreb, “Cine-i Sananda?”. Mi se spune, “E numele stelar al lui Iisus.”. Şi spun, “Păi deja îl am pe Iisus.”. Răspunsul vine, “Trebuie să-i ai pe amândoi.”. Aşa că nu trece mult, până mă trezesc că port după mine o listă cu nume de fiinţe; habar n-aveam cine este “Alowt Tsu” şi “Matzo Ball” şi “St. Germain” şi “Bloody Mary” şi “Mari-asta” şi “Mari-aia”. Îi aveam pe toţi. Îţi dai seama, abia mai aveam loc şi eu, în încăpere; şi mai vine cineva şi-mi zice să spun Psalmul 23. Şi eu fac toate chestiile astea, dar mai apare unul, care-mi spune că trebuie să-mi scutur mâinile într-un bol cu apă, căci apa o să prindă toată energia negativă; şi că trebuie să pun sare în apă, pentru că sarea o să spargă energiile. Şi cu cât fac mai multe lucruri, cu atât sunt mai puţine vindecări.

Pe de o parte, ei spun, “Lucrăm fără frică”, iar pe de altă parte, “Ne dăm cu alcool, pentru că ne e frică” – şi dintr-o dată, mi-a fost foarte clar că nouă tuturor, în lumea asta a vindecării, ni se dă cu linguriţa frică deghizată în iubire.

Spunem, “Adu flori, pentru că ele sunt iubire”, după care ni se spune şi că florile ţin fantomele la distanţă. Spunem, “Să ne protejăm”, dar de fiecare dată când facem ceva ca să ne protejăm, practic, singurul lucru pe care îl introducem efectiv în ecuaţie este frica. Frica dă naştere la frică. Ni se spune să ne mişcăm mâinile în sensul acelor de ceas. “Roteşte chakrele în sensul acelor de ceas. Când lucrezi cu cineva, fă-le să se rotească în sensul acelor de ceas”, dar altcineva spune, “în sens opus acelor de ceas”. Apoi, altcineva spune, “Când eşti culcat, mişcă-le în sensul acelor de ceas, dar când stai culcat şi te uiţi în sus şi-ţi vezi chakrele, atunci sensul acelor de ceas devine sens invers acelor de ceas.”.

Şi toată treaba asta devine o iluzie. Iar lucrul care nu ni se spune – şi care ar trebui să ni se predea – este că trebuie să învăţăm să trecem prin fricile noastre şi să aflăm că fricile noastre au fost iluzia, în tot acest timp. Ele au fost darul, sub formă de provocare. Universul ne-a aşteptat, să devenim suficient de puternici şi de curajoşi şi de dispuşi să trecem prin fricile noastre. FRICA – Falsa Realitate În Chip de Adevăr (F-E-A-R - False Evidence that Appears Real). Şi bineînţeles că, poate, mulţi dintre cei care ascultă acum acest interviu se gândesc, “Da, dar multe dintre frici sunt reale. Ştiu, pentru că...” – şi îţi dau o grămadă de motive. “A văzut-o mediumul, sau a găsit-o cineva în boabele de orez, sau mi s-a arătat într-un vis” – o serie de motive. Toate sunt false, desigur, dar pentru persoana respectivă, ele trebuie să pară reale. FRICA – Falsa Realitate În Chip de Adevăr. Aşa că persoana trebuie să creadă că e real, altfel nu poţi să dobândeşti nimic depăşindu-ţi frica. Dacă aşteptăm ca ea să nu ni se mai pară reală, atunci nu ne depăşim frica şi nu-i primim darul.

Aşa că, ia-o încet. Dacă te trezeşti că porţi haine negre când te duci la o şedinţă de vindecare, nu da fuga înapoi pe scări ca să te îmbraci în culorile vindecătoare. Îmbracă-te numai în negru şi nu trişa, nu-ţi pune chiloţi roşii. Dă-ţi seama că cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla este să mori, iar dacă mori, atunci o să fii în regulă oricum. Dacă nu mori, va însemna că ai trecut printr-o frică la nivel conştient – şi de fiecare dată când trecem printr-o frică la nivel conştient, o mie şi una de alte frici dispar o dată cu ea, pur şi simplu. Şi cu cât trecem mai mult prin fricile noastre la nivel conştient şi le lăsăm să dispară, cu cât lăsăm deoparte mai mult întuneric, cu atât mai mult devenim “Lumina”, pur şi simplu. Şi trecând prin acest proces şi dându-ne voie să devenim “Lumina” aceea, putem pur şi simplu să păşim în ecuaţia de vindecare fiind acea “Lumină” şi să ştim că aprindem “Lumina” şi în alţii. Le amintim de acea “Lumină” care sunt ei, cu adevărat – iar ei devin acea Lumină.

Şi lumina nu trebuie să se protejeze de nimic, pentru că întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea să-l măturăm, să-l punem într-un sac şi să-l aruncăm la gunoi. De fapt, întunericul este numai locul acela în care încă nu ne-am dat voie să strălucim ca “Lumină” – şi provocarea noastră, ca fiinţe omeneşti, este să facem asta. În fiecare zi ni se dau provocări, acum la un nivel superior, pentru că în fiecare zi există potenţialul de a primi daruri la un nivel superior. Darurile fiind recompensa noastră pentru că ne-am depăşit provocările.

Acum, imaginează-ţi că provocarea şi darul sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Oricât ai încerca, nu poţi să pui în buzunar o monedă întreagă, care să aibă doar o faţă. Faţa şi spatele trebuie să fie împreună. În prezent, cele mai mari provocări ale noastre se reduc, în principiu, la cele legate de judecată şi de ego. De exemplu, cu acest nou nivel de vindecare, cu Vindecarea Reconectivă, darul este că ea ne permite să ne depăşim complet tehnicile de vindecare energetică. Provocarea este că trebuie ca noi să facem asta. Cu alte cuvinte, ceea ce am văzut prin ştiinţă, în cercetările care se fac cu Vindecarea Reconectivă, este că se pare că ea ne permite să accesăm un nou nivel de vindecare, dincolo de orice am putut să accesăm prin oricare dintre tehnicile de vindecare energetică, fie ele vechi sau noi şi descrise în cărţi care apar în fiecare zi. Toate au fost – şi toate sunt Vindecare Energetică. Făcând o tehnică în sine, reduci ceea ce poţi să accesezi la doar o subgrupă de energie; ba chiar, tot complexul energiei este doar o subgrupă a ceea ce ştiinţa numeşte această nouă frecvenţă sau lungime de undă, sau spectru, sau continuum al Vindecării Reconective.

Aşa că, chiar şi cei care învaţă cum să acceseze spectrul complet al vindecării prin seminariile de Reconectare – dacă, după aceea, încearcă să mai adauge la el o tehnică de vindecare energetică, vor reduce vindecarea la cel mai mic numitor comun. Vor reduce vindecarea la nivelul unei subgrupe de energie. Oamenii încearcă să adauge o tehnică la ceva care deja este perfect pentru a încerca să facă acel ceva mai bun. E vorba de judecată şi de ego, iar când trec peste această adăugare a tehnicii, nivelul de vindecare se ridică iar pe această nouă treaptă. Înţelegerea acestui lucru, înţelegerea “Luminii” şi a rolului pe care îl joacă ea în vindecare, precum şi multe alte lucruri pe care încă nu le-am înţeles, fac parte din demistificarea procesului de vindecare.
Şi iată un alt aspect al darului şi al provocării. Darul este că, prin Reconectare, putem să accesăm mai mult, pentru că putem să demistificăm procesul de vindecare. Provocarea este, dacă suntem sau nu dispuşi ca el să fie demistificat.

Şi de ce să nu vrea cineva să îl demistificăm? Ei bine, din acelaşi motiv pentru care cineva ar putea să nu vrea să îşi depăşească tehnica – pentru că simte că are de câştigat ceva, dacă se ascunde în spatele tehnicii şi al misterului. Pentru că, deseori, ei nu au încredere în realitatea a ceea ce sunt. Adevărul este că măsura în care nu suntem siguri că accesăm cu adevărat vindecarea este măsura în care simţim că trebuie să mai adăugăm ceva din exterior, fie că e vorba de o tehnică sau de un costum sau de o procedură. Dar când ne dăm seama că, pur şi simplu, noi suntem vindecarea, atunci putem să lăsăm la o parte tehnicile şi procedurile şi nu mai simţim că trebuie să ne ascundem în spatele lor.

SAUL MARANEY: Deci, vindecările începeau să se înmulţească şi la tine veneau din ce în ce mai mulţi oameni, care relatau vindecările uluitoare pe care le aveau după ce le făceai ajustările, iar ei îşi închideau ochii şi tu îţi mişcai mâinile deasupra corpului lor...

DR ERIC PEARL: Înainte de toate, dă-ţi seama că nu aveau nicio legătură cu ajustările. Asta nu are nicio legătură cu chiropractica.

SAUL MARANEY: Aşa.

DR ERIC PEARL: La mine veneau atâţia oameni de la bun început, pentru că făceam chiropractică – şi aşa am putut să ne dăm seama de vindecări, efectiv.

SAUL MARANEY: Înţeleg. Şi spui că Dr. Deepak Chopra ţi-a spus să-ţi păstrezi o atitudine “copilărească” şi, când ai încetat să mai încerci să direcţionezi această energie şi te-ai dat la o parte şi ai lăsat Puterea Superioară să îndrume şi ţi-ai dat seama că această energie era deja perfectă, atunci vindecările au devenit şi mai puternice – de atunci înainte.

DR ERIC PEARL: Da...

SAUL MARANEY: Deci, presupun că a fost foarte important să-ţi dai seama că nu tu faci vindecările, ci că eşti ca un fel de prismă şi te alături clientului, în procesul de vindecare.

DR ERIC PEARL: Exact. Şi asta e important la mai multe niveluri. Ştii că am auzit cu toţii, “Nu îţi asuma meritul pentru vindecări.”. Uneori nu înţelegem pe deplin de ce. Şi, în parte, este aşa pentru că, atunci când acceptăm să ne asumăm meritul pentru vindecări, începem să ne simţim responsabili şi pentru situaţia când nu vedem o vindecare. Asta nu înseamnă că vindecarea nu a avut loc. Înseamnă doar că noi ne simţim responsabili atunci când vedem că vindecarea nu are loc în modul în care credem noi că ar trebui să fie. Doar că nu înţelegem cum ar trebui să fie, pentru că, hai să fim sinceri: noi nu înţelegem mintea lui Dumnezeu.

Deci, adevărul e că pot să vină trei persoane cu aceleaşi simptome şi cu acelaşi diagnostic şi să aibă trei rezultate diferite, în funcţie de ce anume e potrivit pentru ei. Iar dacă noi decidem că ştim rezultatele, atunci ne vedem ca având succes sau ca eşuând, în funcţie de apariţia sau nu a rezultatelor pe care credem noi că ar trebui să le vedem.

De exemplu, unii au venit cu pierdere de auz şi şi-au recăpătat auzul. Alţii au venit cu alte probleme, iar problemele acelea s-au vindecat. Alţii au venit cu o problemă, dar s-a vindecat o altă problemă. Asta înseamnă că a fost un succes sau un eşec? Ei bine, vreau să spun că o vindecare e o vindecare, în forma care este cea mai potrivită. A venit la mine o femeie care avea o durere facială de ani de zile. A făcut două şedinţe cu mine, iar durerea nu i-a dispărut. Avea aproape cincizeci de ani. Uitase să-mi spună că, din copilărie, nu mai auzea cu o ureche, dar nu se gândise niciodată la asta, pentru că ea nu venise pentru această problemă, aşa că nu mi-a spus. Şi totuşi, deşi durerea facială nu i-a dispărut, auzul i-a revenit.

Deci, nu noi determinăm ce este potrivit să aibă loc, sub formă de vindecare. Dar, dacă ne asumăm creditul pentru o vindecare, atunci când nu vedem o vindecare având loc în termenul pe care îl considerăm noi cuvenit sau în modul în care credem noi că ar trebui să fie, ne simţim ca şi cum am fi eşuat, iar apoi simţim că trebuie să încercăm să facem ca vindecarea să aibă loc la acea persoană, sau că trebuie să facem ca următoarea vindecare să aibă loc, la persoana următoare. Devenim ataşaţi, iar ataşamentul acela este constrângerea. Este cam singurul mod în care putem să împiedicăm vindecările să se reverse. Adică, ataşamentul nu apare numai de partea noastră – bineînţeles că nu. El poate să apară şi la persoana cealaltă.

Practic, atunci când au început să apară aceste vindecări, pacienţii mei veneau la chiropractician, iar eu credeam că sunt chiropractician, aşa că a fost cea mai bună metodă de a structura un studiu în “dublu orb”. Nimeni nu se aştepta la nimic. Dar mai târziu, când oamenii au auzit de vindecări, au început să vină de la capătul lumii şi aveau probleme serioase de sănătate; deseori veneau cu soţul sau cu soţia, cu prietenii sau cu alte rude. Iar eu mă aşezam şi purtam o conversaţie drăguţă cu doi oameni, apoi persoana însoţitoare se ducea şi stătea la recepţie, iar persoana cu care rămâneam se transforma din Dr. Jekyll în Mr. Hyde şi spunea: “Ştii, vreau să-ţi spun că eu nu cred în chestia asta. Cred că e o porcărie şi n-aş fi fost aici, dacă nu m-ar fi făcut nevastă-mea să vin.”. Iar eu îi spuneam, “Ei bine, nu trebuie să crezi. De ce nu-ţi spui, ‘Poate e real, poate nu, dar orice ar fi, e o ocazie rară, unică, de a mă întinde timp de treizeci de minute în miezul zilei şi să îmi odihnesc ochii, aşa că o să o folosesc.”. Şi oamenii aceştia erau cei care aveau vindecări dintre cele mai spectaculoase.

Dacă era cineva care nu primea o vindecare, aceasta nu era persoana care nu credea. Era persoana care credea prea mult. Persoana care venea şi spunea, “Ştiu că funcţionează, trebuie să funcţioneze. Am citit tot ce s-a scris vreodată despre vindecare. M-am păstrat de la lună plină la lună plină şi toată lumea aşteaptă ca această vindecare să aibă loc; aşa că, repede, vindecă-mă acum.”. Nevoia aceasta, ataşamentul acesta este cam singurul mod în care putem să limităm, sau să restricţionăm curgerea Universului. Dacă persoana nu crede – ei bine, e cam greu să fii ataşat de ceva despre care nici nu crezi că există.

SAUL MARANEY: Dar Eric... aud ce spui şi sunt perfect de acord cu tine, dar de ce crezi că ataşamentul acesta ar împiedica pe cineva să primească o vindecare, efectiv?

DR ERIC PEARL: Nevoia, intensitatea acestei nevoi pare să ne scoată din curgerea aceea deschisă şi “copilăroasă”. Ştii, diferenţa este ca atunci când compari “a fi în expectativă” cu “a avea o aşteptare”. Să spunem că faci o programare să vii să mă vezi şi trebuie să aştepţi şase luni şi să cheltuieşti atâţia bani, să călătoreşti în altă parte a ţării, până unde locuiesc eu; apoi, completezi nişte formulare şi nişte hârtii, după care asistenta mea te duce în cabinet şi te pune pe masa de masaj, îţi spune să-ţi dai jos pantofii şi să te întinzi şi să te relaxezi; iar după zece minute, în sfârşit, intru în cabinet şi mă apropii şi-mi ţin mâinile deasupra ta, după care plec. S-ar putea să nu alegi să-ţi dai voie să primeşti o vindecare.

Dar, să spunem că, în seara următoare, eşti la restaurant şi mă vezi intrând; tu eşti cu un prieten şi îi spui, “Hei, uite-l pe nebunul ăla cu care am avut şedinţa aia, cu care am făcut interviul. Eric, ce zici, hai să simtă şi prietenul meu chestia asta, în mâini. Vreau să simtă senzaţia.”. Şi eu spun, “Sigur”, şi îl fac să simtă senzaţia în mâini, cam trei secunde. Apoi apare şeful de sală, care bate din picior în spatele meu şi îmi spune că trebuie să mergem mai departe, pentru că trebuie să mă conducă la masa mea. Aşa că spun, “Mă scuzaţi”, şi mă duc să mănânc. Iar prietenul tău s-ar putea să aibă o mare vindecare, în dimineaţa următoare. Poate avea psoriazis pe partea stângă a feţei şi a corpului – l-a avut toată viaţa, la fel ca şi fraţii lui, ca şi tatăl şi unchii lui, iar când se trezeşte dimineaţă, psoriazisul a dispărut. Care e diferenţa? De ce, în trei secunde, el primeşte o vindecare, iar tu nu? Iată care a fost diferenţa: Tu ai avut foarte multe aşteptări. Tu ai cheltuit atâţia bani, ai aşteptat atât, aşa că ar trebui să petrec cu tine cel puţin o anumită perioadă de timp şi să vorbesc cu tine într-un anume fel înainte şi după şedinţă. Toate chestiile astea sunt aşteptări.

În situaţia în care îţi “pictezi tabloul aşteptărilor în detaliu”, dacă eu nu mă potrivesc cu el, deseori tu nu vei alege să accepţi vindecarea. Dar prietenul tău nu avea nicio aşteptare. Prietenul tău era, pur şi simplu, într-o stare de expectativă, total deschis şi “copilăros”. “Aha, ia uite, ceva cool.”. Şi în starea aceea de deschidere, darurile Universului se revarsă, pur şi simplu. Ataşamentul, nevoia, aşteptările devin factorii limitatori. Ai reuşit să înţelegi?

SAUL MARANEY: Da. Excelent, mulţumesc. În cartea ta, mi s-a părut foarte interesant că spui că nu boala se vindecă, ci persoana, iar vindecarea este o decizie care se ia între pacient şi Univers.

DR ERIC PEARL: Aşa este.

SAUL MARANEY: Deci, e ca şi cum ai spune, “Dacă cineva vine la tine şi primeşte o vindecare, iar tu începi să-ţi asumi meritul pentru ea, nu merită beţia urcării pe culme, pentru că după aceea, când ajungi la coborâre şi cineva nu primeşte vindecarea la care se aşteaptă, sau când începi să o judeci şi să te simţi *** că oamenii nu reacţionează aşa cum crezi tu că ar trebui să reacţioneze” – asta, practic, diminuează toată minunăţia lucrării.

DR ERIC PEARL: Chiar aşa. E momentul să recunoaştem că nu ştim răspunsurile. Trebuie să învăţăm să spunem, “Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu”, până ce ne simţim confortabil atunci când spunem “Nu ştiu”. Pentru că, de îndată ce spunem că ştim răspunsul, încetăm să mai învăţăm – chiar atunci, imediat. Spunem, “Asta e bine, deci asta e rău; asta e bine, deci asta e rău”, şi, de fapt, atunci când suntem dispuşi să spunem “Nu ştiu”, de obicei, aceasta e o declaraţie care duce la explorare. “Nu ştiu, dar pot să văd posibilitatea asta sau asta. Şi nu ştiu, dar poate că dacă e aşa, atunci pot să ajung la asta. Şi dacă pot să pun laolaltă posibilitatea asta şi posibilitatea asta, am un răspuns mai bun.” – dar, de fapt, nu e deloc un răspuns mai bun. Nu e niciun fel de răspuns. E o piesă cu care construim şi care ne ajută să învăţăm să punem întrebări mai bune, pentru că dezvoltarea noastră vine din întrebările pe care le punem. Filozofia înseamnă întrebări. Cât de curând, o să cunoaştem toate răspunsurile.

Acum însă, ne aflăm aici pentru dezvoltarea care vine prin punerea de întrebări, prin căutare, prin aspectul de a căuta descoperirea, dar nu neapărat de a face descoperirea.

SAUL MARANEY: Eric, mai vorbeşti şi despre a “da tonul” pentru atunci când vin la tine clienţi şi faci genul ăsta de lucrare; îmi place ideea ta – că o mare parte din această lucrare este ca, înainte să începi să lucrezi cu clienţii, să îi faci să se simtă confortabil şi să glumeşti cu ei, pentru că nu e deloc nevoie să se îngrijoreze de lucrarea pe care o faci, dacă îşi dau seama că Vindecarea Reconectivă este mediată printr-o Putere Superioară şi că rezultatele vor fi cele mai potrivite pentru client, indiferent ce crede el că ar fi cel mai potrivit să primească. Deci, practic, nu e nevoie să fii foarte serios şi să iei totul aşa de mult în serios, atunci când vin oamenii să te vadă.

DR ERIC PEARL: Da.

SAUL MARANEY: Crezi că personalul medical în general – şi chiar când te duci la un maestru Reiki sau la oameni care par să stăpânească o părticică din această vindecare energetică – simţi că ei restricţionează efectul deplin pe care îl poate aduce Reconectarea...? Pentru că nu judeci şi pentru că nu pui totul într-o cutiuţă pe care să o etichetezi?

DR ERIC PEARL: Bine, hai să vedem cum să abordăm chestia asta. Eu am descoperit că aproape oricine poate să înveţe să acceseze aceste frecvenţe. Există o realitate a schimbării care are loc în această lucrare. De exemplu, mulţi dintre cercetători au demonstrat schimbări care au loc în încăperi şi în oameni, atunci când învaţă să acceseze frecvenţele.

De exemplu, dr. William Tiller şi dr. Gary Schwartz, dar şi alţi savanţi din Arizona şi Lynne McTaggart din Marea Britanie. Am observat, printre altele, că are loc un anumit tip de “schimbare” atunci când faci vindecare energetică; în încăpere este eliberat un tip anume de “energie”, în cantităţi foarte mici – se numeşte “energie termodinamică liberă în exces”. Cu toate acestea, studiile au arătat că, atunci când se măsoară “energia termodinamică liberă în exces” în sălile de seminar în care oamenii învaţă să facă vindecare reconectivă, nivelul este atât de ridicat, încât singurul mod în care ai putea să accesezi sau să ajungi la acest nivel de “energie termodinamică liberă în exces” dacă ai folosi Reiki sau Qigong sau Jin Shin sau altceva de genul acesta ar fi dacă temperatura din sală ar creşte până la 300 de grade Celsius. Îţi dai seama? Asta, normal, ar ucide pe oricine, nu? Deci, evidenţele care apar în cercetările despre vindecarea reconectivă dau oamenilor de ştire că frecvenţele sunt acolo.

Cei care sunt “maeştri” şi “mari maeştri” şi profesori de tehnici de vindecare energetică – Reiki, Jin Shin, Jirei, Qigong, toate tehnicile astea, EFG, XYZ – “maeştrii” ştiu că tehnica este o limitare.

Dacă sunt doar profesori sau doar studenţi, atunci nu îşi dau seama. Atunci ei cred că trebuie să îşi îmbunătăţească tehnica. Dar dacă sunt cu adevărat “maeştri”, atunci ei ştiu că singurul mod în care poţi să primeşti darul tehnicii este prin transcenderea tehnicii înseşi. Iar în medicină – nu poţi să iei medicina, ca un întreg. Nu poţi să spui, “Doctorii cred asta şi asta”, pentru că toţi doctorii sunt fiinţe omeneşti. Deci, astăzi, din ce în ce mai mulţi doctori învaţă această lucrare, pentru că vor să fie în stare să aducă pacienţilor lor mai multă vindecare. Şi din ce în ce mai mulţi învaţă această lucrare şi o oferă în cabinetele lor private şi în spitale, pe când alţii nu sunt pregătiţi să facă asta. Şi ştii cum se spune, “Progresul merge înainte înmormântare cu înmormântare”. Aşa că, să sperăm că cei care trebuie să moară pentru ca acest “Nou nivel de conştiinţă de vindecare” să ajungă pe planetă se vor grăbi să o facă, iar noi, ceilalţi, vom fi în viaţă suficient de mult timp încât să ne bucurăm de acest nou nivel.

SAUL MARANEY: Aşa este; cred că şi religia face asta – cu diferitele forme de religie. Şi asta vine din frică şi din “încadrarea” tuturor lucrurilor în diferite cutiuţe şi compartimente. Eric, ştiu că mai avem doar câteva minute şi aş vrea să merg mai repede cu câteva întrebări, pentru că îţi sunt recunoscător pentru timpul pe care mi l-ai acordat.

DR ERIC PEARL: Ştiu că mai ai multe întrebări, probabil – şi dacă nu reuşim să ajungem la ele, hai să informăm ascultătorii tăi că pot să meargă la http://www.thereconnection.com, unde o să găsească o secţiune întreagă de “Întrebări frecvente” pe care pot să o studieze. De asemenea, la thereconnection.com pot să acceseze podcast-uri ale interviurilor, gratuit – interviuri cu mulţi dintre savanţii şi oamenii de ştiinţă care fac această lucrare; de asemenea, pot să meargă la catalogul de practicieni şi să vadă cine practică această lucrare în zona lor. De asemenea, eu predau seminariile acestea în toată lumea, timp de patruzeci şi cinci de săptămâni pe an, aşa că pot să vadă la thereconnection.com când o să fiu în zonă, ca să-i ajut să înveţe să facă această lucrare; poate că şi aceste lucruri sunt importante pentru ei.

SAUL MARANEY: Bine, excelent. La aceste seminarii, tu înveţi oamenii cum să interacţioneze cu aceste energii şi îi ajuţi să-şi activeze mâinile; presupun că principalul mesaj care reiese din cartea ta şi din seminarii – mesajul pe care l-am surprins eu – este că tot ce facem, atunci când facem această lucrare, este să interacţionăm cu aceste energii şi să permitem ca în cealaltă persoană să aibă loc o schimbare. Nu încercăm să ţintim sau să direcţionăm nimic, ci, de fapt, doar ne bucurăm de cum evoluează aceste energii şi încercăm să ne scoatem pe noi înşine din imagine, dar, în acelaşi timp, să ne alăturăm pacientului în procesul de vindecare.

DR ERIC PEARL: Da, uite cum stau lucrurile. Dacă decizi să vii la un seminar, el se desfăşoară vinerea, sâmbăta şi duminica. Seara de vineri este o discuţie de trei ore, unde vorbim despre istoria acestei lucrări, despre aspectele ştiinţifice şi teoretice. Dacă putem, dăm tuturor şansa să simtă frecvenţele în mâini şi facem foarte multe demonstraţii de vindecare pe scenă, cu voluntari din public. Sâmbătă şi duminică sunt zile de lucru de seminar, astfel că nu veniţi dacă credeţi că o să stăm acolo să ne ţinem de mână, să cântăm “Kumbaya my Lord” şi să incantăm “Aum”. Practic, e un seminar de lucru, iar asta înseamnă că eu demonstrez un nivel al lucrării, după care trecem cu toţii la mesele de masaj, în grupuri de câte doi sau patru. Eu mă plimb pe la fiecare masă şi la fel fac şi instructorii noştri asistenţi, care vin din toată lumea. Şi vă ajutăm să simţiţi frecvenţele, iar voi învăţaţi. Învăţaţi atunci când puteţi să spuneţi, “Aha, o simt aici”, iar apoi începeţi să vedeţi persoana de pe masă cum reacţionează, vă mişcaţi mâinile în alt fel şi vedeţi că persoana reacţionează în alt fel. Şi până la sfârşitul weekend-ului, lucrarea asta devine a voastră.

Sunt două lucruri pe care pot să vi le promit, până la sfârşitul celor două zile: anume, că veţi putea să faceţi tot ce pot să fac şi eu în acest mod de vindecare şi că veţi putea să faceţi tot ce poate să facă orice practician de vindecare de pe această planetă, fie că a fost el crescut de călugări, într-o peşteră de pe vârful unui munte din Tibet şi a mâncat seminţe şi grăunţe aduse de păsări, sau că lucrează dintr-o biserică din Brazilia. Nu e nicio diferenţă.

Există un singur mod prin care putem să accesăm Universul cu adevărat – anume, depăşind tehnicile şi venind în contact cu ceea ce este, reconectându-ne cu cine suntem noi, cu fiinţa noastră iniţială, reconectându-ne cu spectrul de frecvenţe al vindecării reconective.

SAUL MARANEY: În carte spui că nu poţi să nu-ţi dai seama că această lucrare are tot atâta legătură cu persoana care ajută şi are rolul de prismă, cât şi cu clientul care vine la practician. Deci, pentru o persoană ca mine, care sunt atras de asta, bănuiesc că e ceva care a fost în mine tot timpul şi atunci când ajuţi pe alţii, aşa cum faci tu, de fiecare dată când ajuţi oamenii şi interacţionezi cu această energie, există beneficii şi pentru tine, şi pentru persoana care vine la tine.

DR ERIC PEARL: Atunci când ne concentrăm pe a îi ajuta pe alţii să primească vindecarea, suntem cel mai puţin ataşaţi de propria noastră vindecare – şi atunci dăm voie darurilor Universului să se reverse în cel mai nestânjenit mod.

SAUL MARANEY: Deci...

DR ERIC PEARL: Ştii ce, mai e ceva. Puteţi merge la http://www.thelivingmatrix.tv, unde să urmăriţi un clip din noul film numit “The Living Matrix” [Matricea vie]. Acolo am făcut o şedinţă de vindecare, iar vindecarea a avut loc – am lucrat cu un băieţel de cinci ani care avea pareză spastică şi nu putea să meargă şi să vorbească, iar acum aleargă şi se joacă şi merge la sala de gimnastică. În film este prezentat un interviu cu părinţii copilului, în Grecia. Alte persoane care mai vorbesc în film sunt Bruce Lipton şi Lynne Mc Taggart, Edgar Mitchell, Rupert Sheldrake – iar acum, filmul este distribuit în toată lumea pe DVD.

Deci, “Matricea vie” – şi cred că veţi afla mai multe despre asta thelivingmatrix.tv şi o să vă faceţi o idee. Dacă mergeţi la http://www.thereconnection.com, găsiţi linkul şi acolo. Doar faceţi clic pe el.

SAUL MARANEY: Bine, excelent. Eric, mulţumesc foarte mult pentru timpul pe care mi l-ai acordat astăzi. M-a ajutat să înţeleg o serie de lucruri noi despre Reconectare şi sunt bucuros că am aflat despre acest uluitor nou tip de vindecare, ce depăşeşte cu mult toate formele de vindecare pe care le-am avut la dispoziţie până acum. Eric, chiar îţi mulţumesc pentru timpul pe care l-ai petrecut cu mine şi... încă ceva: jos pălăria în faţa ta. Şi încă o dată, mulţumesc.

DR ERIC PEARL: Păi, plăcerea e de partea mea. Mulţumesc că m-ai invitat.


Preluat cu acordul traducatorului, sursa http://www.facebook.com/note.php?note_id=98504604678
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 750
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de SAF » 14 Mai 2012, 14:25

Sunt curios ce o sa ne povesteasca Geanina dupa ce va incerca conectarea :)
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
KaTa
Utilizator
Mesaje: 32
Membru din: 24 Iul 2011, 12:04
Contact:

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de KaTa » 17 Mai 2012, 20:32

:) si eu sunt curios :D
- Nu este lucru înţelept să spui: „voi trăi”; viaţa de mâine este prea târzie – trăieşte azi. (Martialis)
- Cel mai mare duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii. (Stephen Hawking)

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 750
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de SAF » 18 Mai 2013, 07:53

Vreau sa relatez despre o experienta care mi se intampla mereu. Atunci cand intru in starea aia de semi-constienta concentrandu-mi atentia pe corp, apar fel si fel de imagini, flash-uri. La un moment dat flash-urile astea par a se lega si sa formeze o realitate pe care o pot "vedea" asa cum e cea fizica. Doar ca e putin diferit. Nu imi pot percepe periferic corpul acolo, ci sunt nimic dar am simtamantul meu de sine iar detaliile imi par mult mai reale, vizualizarea , vederea mi se pare mult mai reala si mai alerta decat in realitatea fizica. Din cand in cand incep sa imi revin in simturi , aici in realitatea noastra insa ceea ce vad mental nu se termina brusc, incep sa-mi constientizez corpul fizic si sa realizez unde ma aflu si ce fac insa daca nu deschid ochii brusc, nu se termina filmul ala mental in care tocmai eram, ci e ca si cum as intra intr-o camera si ceva m-ar trage afara din ea insa eu insist sa raman si mai am doar capul pe usa. Ceva in sensul asta este senzatia. A mai experimentat cineva ceva asemanator ?
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

OZNUS
Dedicat
Mesaje: 79
Membru din: 23 Noi 2013, 21:04

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de OZNUS » 08 Dec 2013, 18:53

Da...stiu cum e.Depinde la ce te gandesti si ce faci inainte...

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 750
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de SAF » 23 Dec 2013, 17:44

Cateodata am senzatia ca ma deranjeaza propriul corp. Mi se intampla rar; e ca si cum ai incerca sa te misti prin ceva ca o panza care te tine si nu te lasa sa te misti in voie. Am simtit indeosebi in zona capului senzatia asta. Cel mai potrivit cuvant ar fi "imprimare" . Simt o senzatie de imprimare in corp.
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

OZNUS
Dedicat
Mesaje: 79
Membru din: 23 Noi 2013, 21:04

Re: Conectarea cu corpul interior...

Mesaj de OZNUS » 24 Dec 2013, 21:00

Da.Stiu senzatia.Mie mi se mai intampla uneori sa mi se para ciudat propiul corp,desi stiu ca este al meu,totusi nu e.Habar n-am ,dar e bizar rau.Si mi se pare mediul inconjurator strain,de parca vad pt prima oara un om sau un scaun.

Scrie răspuns

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori