Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaje ascunse si interpretari
Limena

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Limena » 13 Mar 2011, 20:45

Da, l-am citit, la el ma refeream mai sus...
Am inteles cu ocazia asta ce era cu riscul caderii in iluzie cand pornesti in perceperea lumilor spirituale.

Eldariel

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Eldariel » 14 Mar 2011, 22:09

Despre cele trei trepte ale initierii, in viziunea lui Steiner (pe rand):

Treptele pe care le indică tradiţia amintită sunt următoarele trei: 1. Pregătirea; 2. Iluminarea; 3. Iniţierea. Nu este deloc necesar ca aceste trei trepte să se succeadă în aşa fel încât să fie parcursă prima treaptă în întregime, înainte de a o începe pe a doua şi, pe aceasta, înainte de a o începe pe a treia. Cu privire la anumite lucruri putem fi deja părtaşi ai iluminării şi chiar ai iniţierii, în timp ce, privitor la altele, ne aflăm încă la pregătire. Cu toate acestea va trebui să stăruim un anumit timp în pregătire, înainte de a putea începe, într-adevăr, o iluminare. Şi, cel puţin în unele privinţe, trebuie să fim părtaşi iluminării, pentru a putea ajunge la pragul iniţierii. În expunerea de faţă, cele trei trepte trebuie să urmeze una după alta, pentru simplificare.


1. Pregătirea

Pregătirea constă într-o cultivare bine determinată a vieţii de simţire şi de gândire. Prin această cultivare, corpul sufletesc şi corpul spiritual sunt înzestrate cu organe de simţ superioare şi organe de acţiune superioare, la fel cum forţele naturii, pornind de la materia vie primară nediferenţiată, au înzestrat corpul fizic cu organe.

Începutul trebuie făcut îndreptându-ne atenţia sufletului spre anumite fenomene din lumea care ne înconjoară. Astfel de fenomene sunt, pe de o parte, viaţa de încolţire, creştere şi dezvoltare, iar pe de altă parte toate fenomenele ce ţin de ofilire, veştejire şi pieire. Oriunde îşi îndreaptă omul privirea, astfel de fenomene există concomitent şi pretutindeni ele trezesc în om, în mod natural, sentimente şi gânduri. Dar, în condiţii obişnuite, omul nu se dăruieşte îndeajuns acestor sentimente şi gânduri. Căci el aleargă mult prea repede de la o impresie la alta. Discipolului i se cere să-şi îndrepte intens şi cu totul conştient atenţia spre aceste realităţi. Acolo unde percepe înflorire, dezvoltare de un anumit tip, el trebuie să elimine toate celelalte din sufletul său şi, pentru un timp scurt, să se dăruiască numai acestei singure impresii. El se va convinge în curând că un sentiment care mai înainte, într-un asemenea caz, doar se furişa în sufletul său, acum se intensifică, ia o formă puternică şi energică. Va trebui apoi să lase această formă de simţire să stăruie liniştit în el. În acest timp, el trebuie să devină absolut liniştit în interiorul său. Trebuie să se izoleze de restul lumii exterioare şi să asculte numai ceea ce spune sufletul său despre faptul înfloririi şi al dezvoltării.

Să nu se creadă însă că ajungem departe dacă ne tocim cumva simţurile faţă de lume. Mai întâi să privim lucrurile cât mai viu, cât mai exact cu putinţă. Abia apoi să ne dăruim sentimentelor trezite la viaţă în suflet şi gândurilor care se ivesc. Important este să ne îndreptăm atenţia, în deplin echilibru lăuntric, asupra ambelor. Dacă găsim liniştea necesară şi ne dăruim celor ce se ivesc în suflet, atunci, după un timp corespunzător, vom trăi următoarele: vom vedea urcând în interiorul nostru sentimente şi gânduri noi, pe care înainte nu le-am cunoscut. Cu cât ne vom îndrepta mai des atenţia în acest fel spre ceva ce creşte, ce înfloreşte şi se dezvoltă şi apoi, alternativ, spre ceva ce se veştejeşte şi piere, cu atât mai vii vor deveni aceste sentimente. Şi din sentimentele şi gândurile care se nasc astfel se plăsmuiesc organele clarvederii, la fel cum se plăsmuiesc, prin forţele naturii, din substanţă vie, ochii şi urechile corpului fizic. O formă de sentiment foarte precisă se leagă de creştere şi devenire; o alta, de veştejire şi pieire. Însă numai atunci când cultivarea acestor sentimente se face în modul descris. Este posibil să descriem cu oarecare aproximaţie cum sunt aceste sentimente. O imagine deplină a lor şi-o poate crea singur oricine, parcurgând aceste trăiri interioare. Cine şi-a îndreptat adeseori atenţia spre fenomenul devenirii, al prosperării, al înfloririi, acela va simţi ceva pe departe asemănător cu sentimentul pe care îl avem în faţa unui răsărit de soare. Iar din fenomenul veştejirii, al pieirii, va rezulta o trăire care se poate compara, în acelaşi fel, cu urcarea înceată a lunii deasupra orizontului. Aceste sentimente sunt două forţe care, cultivate corespunzător şi dezvoltate din ce în ce mai viu, duc la cele mai importante efecte spirituale. Celui ce se dăruieşte mereu, intenţionat şi metodic acestor sentimente, i se deschide o lume nouă. Lumea sufletească, aşa numitul plan astral, începe să-şi arate zorile. Creşterea şi pieirea nu mai rămân pentru el fenomene care îi dau impresii nedefinite, ca mai înainte. Dimpotrivă, ele se ordonează acum în linii şi figuri spirituale, despre care mai înainte nu bănuise nimic. Aceste linii şi figuri au forme diferite pentru fenomene diferite. O floare care înfloreşte evocă în faţa sufletului său o linie cu totul precisă; tot aşa, un animal în creştere sau un pom pe cale de a pieri. Lumea sufletească (planul astral) se lărgeşte încet în faţa lui. Aceste linii şi figuri nu au în ele nimic arbitrar. Doi discipoli oculţi care se găsesc pe treapta de dezvoltare corespunzătoare vor vedea întotdeauna, la acelaşi fenomen, aceleaşi linii şi figuri. După cum doi oameni care văd corect vor vedea că o masă rotundă este rotundă, iar nu unul o va vedea rotundă şi celălalt pătrată, tot astfel, în faţa a două suflete, la privirea unei flori care înfloreşte, va apărea aceeaşi figură spirituală. După cum formele vegetale şi animale sunt descrise în ştiinţa naturală obişnuită, tot astfel şi cunoscătorul ştiinţei secrete descrie sau desenează formele spirituale ale fenomenelor creşterii şi pieirii după specii şi familii.

Când discipolul a progresat atât de mult încât poate vedea formele spirituale ale fenomenelor ce se înfăţişează şi fizic ochilor săi exteriori, atunci el nu este prea departe de treapta pe care ajunge să vadă lucruri care nu au o existenţă fizică, deci care trebuie să rămână absolut ascunse (oculte) pentru cel ce nu a primit nici o îndrumare în ştiinţa secretă.

Trebuie să accentuăm că nu este bine ca cercetătorul ocult să se piardă în speculaţii căutând semnificaţia lucrurilor. Printr-o astfel de muncă raţională el se abate de la drumul cel drept. El trebuie să privească lumea sensibilă vioi, cu o înţelegere sănătoasă, cu o putere de observaţie ascuţită şi apoi să se dăruiască sentimentelor sale. Să nu încerce să determine cu raţiunea lui speculativă semnificaţia lucrurilor, ci să le lase pe ele să-i reveleze aceasta 2.

Să remarcăm că simţul artistic, dublat de o fire tăcută, adâncită în sine, constituie cea mai bună condiţie preliminară pentru dezvoltarea facultăţilor spirituale. Acest simţ străbate suprafaţa lucrurilor şi ajunge astfel până la tainele acestora.
Un alt aspect important este acela care, în ştiinţa ocultă, se numeşte orientarea în lumile superioare. La ea ajungem dacă ne pătrundem cu totul de conştienţa că sentimentele şi gândurile sunt fapte adevărate, ca şi mesele şi scaunele în lumea fizic-sensibilă. În lumea sufletească şi în lumea gândurilor, sentimentele şi gândurile acţionează unele asupra altora, tot aşa cum o fac lucrurile sensibile în lumea fizică. Câtă vreme cineva nu este puternic pătruns de această conştienţă, nu va crede că un gând anapoda pe care îl nutreşte poate acţiona tot atât de pustiitor asupra altor gânduri care animă spaţiul gândurilor, pe cât de pustiitor acţionează un proiectil tras la întâmplare asupra obiectelor fizice pe care le întâlneşte. Un asemenea om nu-şi va îngădui niciodată să întreprindă o acţiune fizic vizibilă pe care o consideră fără sens. Dar nu se va da în lături să nutrească gânduri sau sentimente greşite. Căci acestea i se par inofensive pentru restul lumii. În ştiinţa ocultă însă putem progresa numai dacă dăm gândurilor şi sentimentelor aceeaşi atenţie pe care o dăm paşilor noştri în lumea fizică. Atunci când cineva vede un perete nu încearcă să treacă de-a dreptul prin el, ci îşi îndreaptă paşii spre uşă. El se conduce, deci, după legile lumii fizice. – Asemenea legi există şi în lumea sentimentelor şi a gândurilor. Aici însă ele nu se pot impune din afară omului. Ele trebuie să izvorască din însăşi viaţa sufletului său. La aceasta ajungem dacă ne interzicem întotdeauna să nutrim sentimente şi gânduri greşite. Toate gândurile incoerente şi arbitrare, orice joc al fanteziei, toate sentimentele care trec întâmplător prin suflet trebuie să ni le interzicem în acest timp. Făcând aceasta nu devenim săraci în sentimente. Dimpotrivă, în curând vom afla că abia atunci devenim bogaţi în sentimente, creatori în adevărata fantezie, când ne orânduim interiorul în acest fel. În locul măruntelor desfătări sentimentale şi al asociaţiilor întâmplătoare de gânduri, apar sentimente importante şi gânduri fecunde. Aceste sentimente şi gânduri îl conduc pe om la orientare în lumea spirituală. El ajunge în raporturi juste cu lucrurile lumii spirituale. Ajunge la un rezultat foarte precis. După cum, ca om fizic, îşi găseşte drumul printre lucrurile fizice, tot aşa calea sa îl duce acum printre fenomenele de creştere şi pieire, pe care a învăţat să le cunoască pe drumul indicat mai sus. El urmăreşte, pe de o parte, tot ce este creştere şi dezvoltare, iar pe de altă parte, tot ce este veştejire şi pieire, aşa cum este necesar acest lucru pentru propăşirea lui şi a lumii.

O altă cultivare căreia trebuie să i se dedice discipolul ocult este aceea a lumii sunetelor. Să facem deosebirea între sunetul provocat de obiectele aşa-zise fără viaţă (un corp care cade, un clopot sau un instrument muzical) şi acela care provine de la fiinţe vii (un animal sau un om). Cel ce aude un clopot, percepe sunetul şi leagă de el un sentiment plăcut; cine aude strigătul unui animal, în afară de acest sentiment, simte în sunet şi manifestarea unei trăiri lăuntrice a animalului, plăcere sau durere. Discipolul ocult va trebui să se oprească la această ultimă categorie de sunete. El trebuie să-şi îndrepte întreaga sa atenţie spre faptul că sunetul îi vesteşte ceva ce se găseşte în afara sufletului său. Şi el trebuie să se adâncească în acest element străin. Trebuie să-şi unească intens sentimentul cu durerea sau plăcerea ce i se împărtăşesc prin sunet. Trebuie să treacă cu vederea ceea ce este sunetul pentru el, faptul că îi este plăcut sau neplăcut, agreabil sau dezagreabil; sufletul său trebuie să se umple numai cu ceea ce se petrece în fiinţa de la care vine sunetul. Cine face asemenea exerciţii în mod sistematic şi susţinut va dobândi facultatea de a se contopi, aşa-zicând, cu fiinţa de la care vine sunetul. Unui om cu sensibilitate muzicală, îi va fi mai uşoară o astfel de cultivare a vieţii sale sufleteşti faţă de un altul căruia îi lipseşte această sensibilitate. Cu toate acestea, nimeni să nu creadă că simţul muzical înlocuieşte această cultivare. Ca discipol ocult, omul trebuie să înveţe să simtă în acest fel întreaga natură. – Şi prin aceasta se sădeşte în lumea simţirii şi gândirii sale o predispoziţie nouă. Prin sunetele ei, întreaga natură începe să şoptească taine omului. Ceea ce mai înainte era doar sunet neînţeles pentru sufletul său, devine acum graiul plin de înţeles al naturii. Şi acolo unde, mai înainte, în aşa-numita lume lipsită de viaţă, nu auzea decât sunete, acum desluşeşte un nou grai al sufletului. Continuând această cultivare a sentimentelor sale, el îşi va da seama curând că poate auzi lucruri despre care mai înainte nu bănuise nimic. Începe să audă cu sufletul.

Pentru a ajunge la culmea ce poate fi atinsă pe acest tărâm, trebuie să se mai adauge apoi încă ceva. – Deosebit de important pentru dezvoltarea discipolului spiritual este felul cum îi ascultă pe ceilalţi oameni când vorbesc. El trebuie să se obişnuiască să facă acest lucru în aşa fel încât în timpul ascultării interiorul său să tacă cu desăvârşire. Când cineva exprimă o părere şi altul ascultă, în lăuntrul acestuia din urmă, în general, se naşte aprobare sau dezaprobare. Mulţi oameni se vor şi simţi îndemnaţi să-şi manifeste numaidecât părerea lor aprobatoare şi mai ales cea dezaprobatoare. Discipolul ocult trebuie să reducă la tăcere orice aprobare şi dezaprobare de acest fel. Important aici nu este ca el să-şi schimbe brusc în aşa fel modul de viaţă, încât să caute tot timpul să ajungă la o asemenea tăcere lăuntrică absolută. Începutul va trebui să-l facă în anumite cazuri pe care şi le va alege premeditat. Apoi încet, încet şi treptat, acest fel cu totul nou de a asculta se va strecura ca de la sine în obişnuinţele sale. – În cercetarea spirituală asemenea exerciţii se practică metodic. Exersând, discipolii se simt obligaţi să asculte în anumite momente părerile cele mai contradictorii şi să reducă la tăcere totală orice aprobare şi, mai ales, orice judecată dezaprobatoare. Este vorba aici ca, în acest timp, să se reducă la tăcere nu numai judecăţile îndreptăţite din punct de vedere raţional, ci şi toate sentimentele de dezaprobare, de repulsie sau chiar de aprobare. În mod deosebit discipolul trebuie să se examineze mereu, cu grijă, ca asemenea sentimente, chiar dacă nu se găsesc la suprafaţă, să nu existe nici în forul cel mai intim al sufletului său. Trebuie să asculte, de pildă, spusele oamenilor care îi sunt mult inferiori într-o oarecare privinţă şi trebuie să înăbuşe în acest timp orice sentiment de „a-toate-ştiutor“ sau orice sentiment de superioritate. – Este folositor pentru oricine să asculte în acest fel copiii. Chiar şi omul cel mai înţelept poate învăţa nespus de mult de la copii. – Astfel, omul ajunge să asculte cuvintele altora cu totul dezinteresat, excluzând total propria sa persoană, părerea şi felul său de a simţi. Dacă el se exersează să asculte fără să critice chiar şi atunci când se expun păreri cu totul contradictorii, când în faţa lui se desfăşoară lucrurile cele mai „absurde“, atunci, treptat-treptat, învaţă să se contopească pe deplin cu fiinţa altuia, să pătrundă cu totul în aceasta. Prin cuvintele pe care le ascultă el aude în sufletul celuilalt. Numai prin continuă exersare de acest fel devine sunetul mijlocul just pentru perceperea sufletului şi a spiritului. Negreşit, aici este necesară cea mai severă autodisciplină. Ea duce însă la un ţel înalt. Dacă facem aceste exerciţii împreună cu cele indicate privitor la sunetele din natură, în suflet se dezvoltă un nou simţ al auzului. El va putea percepe manifestări din lumea spirituală care nu-şi găsesc expresia în sunetele exterioare, perceptibile cu urechea fizică. Se trezeşte perceperea „cuvântului interior“.

Discipolului ocult i se revelează treptat adevăruri din lumea spirituală. El aude cum i se vorbeşte în mod spiritual 3. – Toate adevărurile superioare se dobândesc printr-o asemenea „ascultare lăuntrică“. Iar ceea ce putem auzi din gura unui adevărat cercetător ocult, el a aflat pe această cale. – Cu acestea nu vrem să spunem că ar fi inutil să ne ocupăm cu scrierile de ştiinţă ocultă înainte de a putea percepe noi înşine, în acest fel, „graiul lăuntric“. Dimpotrivă, citirea unor asemenea scrieri, ascultarea învăţăturilor cercetătorului spiritual sunt, chiar ele, mijloace pentru a ajunge la propria cunoaştere. Fiecare propoziţie din ştiinţa secretă, pe care omul o aude, este în stare să-l îndrepte într-acolo unde trebuie să ajungă pentru ca sufletul să facă progrese reale. Tuturor exerciţiilor descrise trebuie să li se alăture un studiu temeinic al adevărurilor pe care cercetătorii oculţi le împărtăşesc lumii. În orice disciplină ocultă studiul acesta face parte din pregătire. Şi cel ce ar vrea să aplice toate celelalte mijloace nu ar ajunge la nici un rezultat dacă nu ar asimila învăţăturile cercetătorilor oculţi. Căci aceste învăţături, fiind luate din „cuvântul interior“, viu, din „ascultarea vie“, ele însele au viaţă spirituală. Ele nu sunt simple cuvinte. Ele sunt forţe vii. Şi în timp ce urmăreşti cuvintele unui cunoscător în cele oculte, în timp ce citeşti o carte care îşi are originea într-o adevărată experienţă lăuntrică, în sufletul tău acţionează forţe care te fac clarvăzător, tot aşa cum forţele naturii ţi-au plăsmuit ochii şi urechile din substanţe vii.

Numai celui care, prin ascultare impersonală, ajunge să poată recepta cu adevărat din lăuntru, liniştit, fără manifestarea vreunei păreri personale sau a vreunui sentiment personal, numai aceluia îi pot vorbi fiinţele superioare despre care se vorbeşte în ştiinţa secretă. Câtă vreme celor auzite le opune încă vreo părere, vreun sentiment, fiinţele lumii spirituale tac.

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 750
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de SAF » 15 Mar 2011, 08:45

legat de tacerea in timpul ascultarii , eu observ o similaritate intre ceea ce zice Steiner si ceea ce zice Tolle. Dupa mine, a incerca sa mentii linistea neintelegand "mecanismul" prin care poti "asculta" eficient este destul de dificil.

"Numai celui care, prin ascultare impersonală, ajunge să poată recepta cu adevărat din lăuntru, liniştit, fără manifestarea vreunei păreri personale sau a vreunui sentiment personal, numai aceluia îi pot vorbi fiinţele superioare despre care se vorbeşte în ştiinţa secretă. Câtă vreme celor auzite le opune încă vreo părere, vreun sentiment, fiinţele lumii spirituale tac."

Din categoria fiintelor superioare face parte si Sinele propriu ?
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Limena

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Limena » 15 Mar 2011, 12:39

Eckhart Tolle iti prezinta clar lucrurile cu care te tot identifici si tinzi sa ramai blocat in ele. Sti ca ele (gandurile, sentimentele) sunt acolo, dar pana sa le fi identificat, le percepeai ca sunt aleatoare in viata ta. Intr-un fel el detaliaza aceste mecanisme ale noastre de stagnare in ceea ce am preluat de la altii si ceea ce am crezut noi ca e adecvat sa amelioram. Bineinteles ca totul e raportat la Energia ce ia diferite forme in Univers...

Rudolf Steiner deja identifica elementele de mai sus ca apartinand lumilor spirituale, el punand accent pe cunoasterea de sine adevarata si cum omul poate sa-si dezvolte perceptia unor astfel de lumi (sa devina sensibil la ele, intrucat nu e invatat sa le observe). Bine, Steiner iti prezinta informatia, ramane ca prin dedicatie sa identifici ce-ti explica el.

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 750
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de SAF » 15 Mar 2011, 15:38

N-am inteles nimic din fragmentul despre Tolle.

Nu stiu ce parere ai despre Tolle, sunt diversi maestri spirituali cu care fiecare om rezoneaza in felul lui.
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Limena

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Limena » 15 Mar 2011, 16:43

Formularea era impersonala la ambii.

Eckhart Tolle pune accent pe identificare elementelor in care tindem sa ne blocam pe cand Rudolf Steiner trece dincolo de identificare.

Eldariel

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Eldariel » 15 Mar 2011, 20:11

Slightly scrie:Din categoria fiintelor superioare face parte si Sinele propriu ?
Nu.

Eldariel

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Eldariel » 16 Mar 2011, 07:43

Ca si completare... Toate lumile pot sa fie privite ca fiind spirituale - adica din Spiritul Universal. Lumile subtile sunt spirituale pentru noi, in raport cu fizicul, din cauza nevoii de a distinge o lume diferita ca si manifestare de fizic. In schimb, fiinte spirituale sunt cu toate. Faptul ca au manifestari diverse in diferite plane de vibratie nu trebuie sa ne impiedice sa vedem toate fiintele ca fiind din Spirit - spirituale. Insa de cele mai multe ori, omul vede doar o mica parte a adevaratei fiinte spirituale umane din celalalt. Ceea ce noi suntem aici pe Pamant este doar un mic fragment din fiinta noastra. Astfel, nu poti numi Sinele (suma intregii tale fiinte) drept "fiinta superioara". Ar fi o raportare separatista si incorecta. Sinele propriu inglobeaza atat eul nostru pamantean, cat si fiecare identitate din fiecare plan pe care fiinta noastra actioneaza; deci nu putem privi Sinele "adevarat" separat de ceea ce suntem aici. Si se prea poate ca pentru noi aici sa ni se para acele identitati ca fiind niste fiinte de sine statatoare, din cauza limitarilor de constiinta (pana la urma necesare pana intr-un anumit stadiu de intelegere).

Eldariel

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Eldariel » 16 Mar 2011, 07:49

Urmatoarea treapta. Atentie, nu asociati termenul "iluminare" de aici cu iluminarea buddhista, sau orice alt sens al acestui cuvant.

2. Iluminarea

Iluminarea porneşte de la procese foarte simple. Şi aici este vorba de dezvoltarea anumitor sentimente şi gânduri care dormitează în fiecare om şi care trebuie trezite. Numai pe cel care reia cu răbdare deplină, riguros şi stăruitor procesele simple, îl vor putea conduce acestea la perceperea fenomenelor interioare de lumină. Începutul se face prin observarea, într-un anumit fel, a diferitelor lucruri din natură, ca de pildă o piatră transparentă şi frumos modelată (un cristal), o plantă şi un animal. Să încercăm mai întâi să ne îndreptăm întreaga atenţie asupra unei comparaţii dintre piatră şi animal, în modul următor. Gândurile pe care le indicăm aici trebuie să treacă prin suflet însoţite de sentimente puternice. Şi nici un alt gând, nici un alt sentiment nu e îngăduit să se amestece şi să tulbure observarea foarte atentă. Ne vom spune: „Piatra are o formă; şi animalul are o formă. Piatra stă nemişcată pe locul ei. Animalul îşi schimbă locul. Instinctul (pofta) este ceea ce-l determină pe animal să-şi schimbe locul. Acestor instincte le slujeşte şi forma animalului. Organele sale, mădularele sale, sunt adecvate acestor instincte. Forma pietrei nu este plăsmuită după pofte, ci prin forţă lipsită de poftă“ 4. Dacă ne adâncim intens în aceste gânduri şi în acelaşi timp observăm cu atenţie încordată piatra şi animalul, atunci se ivesc în sufletul nostru două moduri de a simţi total diferite. Din piatră se revarsă în sufletul nostru unul din aceste două genuri de sentimente, iar din animal, celălalt. Probabil că aceasta nu ne va reuşi de la început, dar, încetul cu încetul, prin exersare cu adevărat răbdătoare, cele două sentimente se vor ivi. Trebuie numai să exersăm mereu, mereu. La început, sentimentele vor fi prezente doar atât timp cât durează contemplarea; mai târziu, ele vor continua să acţioneze şi după aceea. Şi, în cele din urmă, vor deveni ceva ce se păstrează viu în suflet. Ajunge atunci ca omul să-şi amintească doar de ele şi cele două sentimente se vor ivi întotdeauna, chiar fără contemplarea vreunui obiect exterior. – Din aceste sentimente şi din gândurile care se leagă de ele se plăsmuiesc organele clarvederii. – Dacă în contemplare cuprindem şi planta, vom observa că sentimentul care porneşte de la ea, în ce priveşte natura şi intensitatea lui, stă la mijloc, între sentimentul care se revarsă din piatră şi acela care se revarsă din animal. Organele care se formează pe această cale sunt ochii spirituali. Învăţăm treptat să vedem cu ei culori sufleteşti şi spirituale. Cât timp ne-am însuşit numai cele descrise în capitolul „Pregătirea“, lumea spirituală, cu liniile şi figurile ei, rămâne întunecată; prin iluminare, ea se luminează. – Şi aici trebuie să remarcăm că expresiile „întunecoasă“ şi „luminoasă“, ca şi celelalte expresii folosite, nu exprimă decât aproximativ lucrurile la care ne referim. Folosind însă limbajul obişnuit nu putem face altfel. Acest limbaj este creat pentru a exprima numai realităţi fizice. – Ştiinţa ocultă numeşte „albastru“ sau „albastru-roşu“ ceea ce, pentru organul clarvăzător, emană dinspre piatră; ceea ce este perceput dinspre animal, este resimţit ca „roşu“ sau „roşu-galben“. De fapt, culorile care se văd aici sunt de „natură spirituală“. Culoarea ce emană din plantă este „verde“ care, încet-încet, trece într-un roşu-roz deschis, eterat. Planta este acea fiinţă din natură care, în lumile superioare, se aseamănă într-o anumită privinţă cu constituţia ei din lumea fizică. Nu la fel stau lucrurile cu piatra şi cu animalul. – Acum, trebuie să ne dăm seama că prin culorile amintite mai sus nu am indicat decât nuanţele principale ale regnului mineral, vegetal şi animal. În realitate, sunt prezente toate nuanţele intermediare posibile. Fiecare piatră, fiecare plantă, fiecare animal îşi are nuanţa sa cu totul precisă. La acestea se adaugă fiinţele lumilor superioare, care nu se întrupează niciodată fizic, cu culorile lor adeseori splendide, alteori îngrozitoare. De fapt, în aceste lumi superioare bogăţia de culori este nemăsurat mai mare decât în lumea fizică.

Faptul pe care-l avem în vedere aici, întrucât se referă la observarea cristalelor, a fost denaturat în diferite feluri de către aceia care au auzit despre ele numai în chip exterior (exoteric) şi, din această greşită interpretare, s-au născut practici, ca de pildă „văzutul în cristal“ etc. Astfel de practici se întemeiază pe interpretări greşite. Ele au fost descrise în numeroase cărţi. Însă ele nu constituie niciodată obiectul adevăratei discipline oculte (esoterice).
După ce omul şi-a însuşit facultatea de a vedea cu „ochii spirituali“, mai curând sau mai târziu va întâlni fiinţe superioare, în parte mai profunde decât omul, care nu păşesc niciodată în realitatea fizică.

Dacă omul a ajuns până la cele arătate aici, îi stau deschise drumurile spre multe lucruri. Dar nu sfătuim pe nimeni să meargă mai departe, fără a lua în consideraţie cu multă băgare de seamă comunicările cercetătorului spiritual. Şi cu privire la cele spuse până acum, este cel mai bine să urmăm îndrumările unei călăuze competente. De altfel, dacă omul are puterea şi perseverenţa să ajungă la ceea ce corespunde treptelor elementare ale iluminării, de care am vorbit, va căuta şi va afla negreşit şi călăuza cea adevărată.

O anumită precauţie este neapărat necesară, şi cel ce nu vrea să ţină seama de ea mai bine să renunţe la orice pas în ştiinţa ocultă. Este necesar ca omul care devine discipol ocult să nu piardă nimic din calităţile lui de om nobil, bun şi receptiv faţă de toate realităţile fizice. Dimpotrivă, de la intrarea în disciplina spirituală, forţa sa morală, puritatea sa lăuntrică şi facultatea sa de observare trebuie să crească continuu. Amintim un singur amănunt: în decursul exerciţiilor elementare de iluminare, discipolul spiritual trebuie să aibă grijă ca simpatia sa pentru lumea oamenilor şi a animalelor, simţul său pentru frumuseţea naturii, să crească necontenit. Dacă nu are această grijă, prin asemenea exerciţii, acest sentiment şi acest simţ se tocesc din ce în ce mai mult. Inima i s-ar împietri, simţirea i s-ar toci. Şi aceasta l-ar duce la rezultate periculoase.

Felul cum se dezvoltă iluminarea când, în sensul exerciţiilor de mai sus, ne ridicăm de la piatră, plantă şi animal până la om, şi felul în care, după iluminare, va avea loc cândva, neapărat, unirea sufletului cu lumea spirituală, ducând la iniţiere, despre acestea vom vorbi, în limitele posibile, în capitolele următoare.

Drumul spre ştiinţa ocultă este căutat în vremea noastră de mulţi oameni. Acest drum se caută în multe feluri; se încearcă multe procedee periculoase, chiar condamnabile. De aceea, oamenii care cred că ştiu ceva adevărat despre aceste lucruri, trebuie să dea posibilitate altora să facă cunoştinţă cu anumite parţi ale disciplinei oculte. Aici redăm numai atât cât corespunde acestei posibilităţi. Este necesar să se cunoască ceva din adevăr pentru ca eroarea să nu provoace mari pagube. Cine nu forţează lucrurile nu va suferi nici un prejudiciu urmând căile descrise aici. Trebuie să avem în vedere un singur lucru: nu îi este îngăduit nimănui să întrebuinţeze pentru aceste exerciţii mai mult timp şi mai multă energie decât îi stau la dispoziţie, în funcţie de profesiunea sa şi de îndatoririle sale obişnuite. Nimeni nu trebuie să modifice dintr-o dată ceva în condiţiile exterioare ale vieţii sale, ca urmare a păşirii pe calea cunoaşterii oculte. Dacă vrem rezultate reale, trebuie să avem răbdare; după câteva minute de exerciţii trebuie să te poţi opri şi, în linişte, să-ţi vezi de munca ta de toate zilele. Şi nimic din gândurile privitoare la exerciţii nu trebuie să se amestece în munca de toate zilele. Cine nu a învăţat să aştepte în cel mai înalt şi mai bun înţeles al cuvântului, nu este apt să fie discipol ocult şi niciodată nu va ajunge la rezultate însemnate.

Limena

Re: Rudolf Steiner si cunoasterea lumilor spirituale

Mesaj de Limena » 16 Mar 2011, 21:49

Din cate imi dau seama pregatirea consta in a-ti observa propriile ganduri si emotii si treptat sa ajungi la un calm launtric; apoi in cadrul iluminarii, din acel calm launtric sa iei mici elemente prezente in natura si sa percepi sentimentele si gandurile ce vin dinspre acel element ales, calmul launtric fiind contextul pentru a facilita o perceptie clara si cat mai aproape de ceea ce emite obiectul "studiat", fara a se amesteca informatia perceputa cu haosul sentimentelor si al gandurilor spre care tinde omul inconstient, stare ce-l face sa nu perceapa si alte detalii legate de lumea in care se manifesta (ma refer la lumile subtile). Intr-un fel omul percepe multe lucruri si din aceste lucruri numai pe cele ce tin de lumea fizica si le-a clarificat, pentru ca majoritatea oamenilor spre aceasta lume fizica isi au atentia intr-un mod preponderent; ce tine de ganduri si emotii tine de domeniul de paturii intelectuale in care oamenii dezbat pe teme de moralitate, umanitate, etica etc...intr-un fel omul nu a fost obisnuit sa inteleaga si sa diferentieze alte perceptii ce nu tin de planul fizic.
Conform lui Rudolf Steiner, insasi sufletul este un corp ce isi ia "forma" din lumea sufletelor ce nu tine de lumea fizica ca si legi aplicabile. Ori detaliile de mai sus sunt menite spre a dezvolta simturile acestui corp, cel al sufletului care utilizeaza alte organe de perceptie, iar ce se prezinta in articolele de mai sus sunt spre a incepe procesul de sensibilizare a organelor de simt specific corpului sufletesc.
Acum banuiesc ca procesul de iluminare e gata cand perceptia prin organele sufletului incep sa distinga lumea sufleteasca cat mai detaliat.
O nelamurire: chiar daca la inceput ai senzatii de natura sentiment/gand de la obiectul in studiu, treptat pe masura ce esti capabil sa percepi de la mai multe elemente fara a mai fi "numai tu si obiectul in studiu", apar treptat acele culori sufletesti?

Acum, banuiesc ca initierea ar fi patrunderea in lumea spirituala, si cum iti poti dezvolta organele de simt spirituale, specifice corpului spiritual care-si ia substanta de manifestare din lumea spirituala...

Inainte stiam de emotii, ganduri si fizic si nu mi-era clar de ce natura sunt organele de simt subtile, dar R. Steiner m-a ajutat sa vizualizez dpdv mental despre lumile subtile...


O nelamurire ar mai fi la acea calauza la pragul dintre planul sufletului si planul spiritului; cine e ea: din lumea fizica sau isi are manifestarea in lumea sufletelor (conform lui Steiner, sunt entitati care nu patrund in planul fizic)?

Scrie răspuns

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator