Reflectii

Povesteste intamplarea ta. Afla parerea si celorlalti!
Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 749
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Reflectii

Mesaj de SAF » 01 Dec 2012, 22:50

"
Auzi susurul pârâului de munte?

Un maestru zen mergea în tăcere de-a lungul unei cărări de munte împreună cu unul dintre
discipolii lui. Când au ajuns în dreptul unui cedru străvechi s-au oprit să ia o masă simplă, constând
din orez şi legume. După ce au mâncat, discipolul, un călugăr tânăr care încă nu găsise cheia către
misterul zenului, a rupt tăcerea întrebându-şi maestrul: „Maestre, cum intru în zen?”
Întreba, desigur, cum să intre în starea de conştiinţă reprezentată de zen.
Maestrul a păstrat tăcerea. S-au scurs aproape cinci minute în care discipolul aştepta cu
nerăbdare un răspuns. Era pe cale să pună o nouă întrebare când maestrul a vorbit deodată. „Auzi
susurul pârâului aceluia de munte?”
Discipolul nu realizase că există vreun pârâu de munte. Fusese prea ocupat să se gândească
la semnificaţia zenului. Acum, pentru că asculta ca să audă sunetul, mintea gălăgioasă i s-a potolit.
La început nu auzea nimic. Apoi, gândurile lui au făcut loc unei vigilenţe sporite şi brusc a putut
auzi murmurul abia perceptibil al unui pârâiaş aflat la mare depărtare.
„Da, acum îl aud”, a răspuns.

Maestrul a ridicat degetul şi, cu o privire în acelaşi timp blândă şi fioroasă, a spus: „Intră în
zen de-acolo.”
Discipolul era uluit. Acesta era primul său satori — o străfulgerare a iluminării. Ştia ce este
zenul, fără să ştie ce anume ştia.
Şi-au continuat drumul în tăcere. Discipolul era uimit de cât de vie era lumea care-l
înconjura. Părea că trăieşte totul pentru prima dată. Totuşi, încetul cu încetul, gândurile i-au
revenit. Liniştea vigilentă a fost din nou acoperită de zgomotul minţii şi, nu după mult timp, avea o
nouă întrebare. „Maestre”, a rostit, „m-am tot gândit. Ce-ai fi spus dacă n-aş fi putut să aud pârâul pe munte?” Maestrul s-a oprit, s-a uitat la el, a ridicat degetul şi i-a spus: „Intră în zen de-acolo.”
"

Am inceput sa inteleg la ce anume se referea maestrul respectiv. Nu pot spune in cuvinte deoarece nu am inteles mental. Dar pentru ca suntem familiarizati cu cuvantul "prezenta" o sa-l folosec pe acesta. As putea spune ca daca inchizi ochii si simti fiinta din spatele sunetului, Observatorul, Cel care asculta, e mai profunda aceasta simtire decat daca ai percepe vizual un pom sau orice altceva. Cand percepi vizual, apar mai multe elemente ce-ti stimuleaza mintea sa interpreteze. Nu ca nu ar avea efect si vizual, ba chiar are, insa necesita mai multa concentrare. De exemplu azi percepeam vizual , stand pe banca in parc si observand tabloul din natura. Pleoapele mi-au devenit grele , si desi ma simteam inviorat in sinea mea, imi era somn. Pentru mine este ceva normal, este somnul ce apare atunci cand ma conectez in Acum.
Probabil ca undeva, la nivel subconstient, e similar cu odihna, adica, e un indicator al faptului ca organismul se odihneste, se recupereaza. Este o stare total opusa somnului propriu zis deoarece esti semi-constient de ceea ce e in jurul tau. Cand am ajuns acasa ca sa dorm, nici n-am stiut cand au trecut 90 de minute. Adica, eu stiam de mine ca incerc sa adorm dar timpul a zburat rapid. Abia apoi mi-am dat seama ca am dormit, deoarece ma simteam ca atunci cand te trezesti dupa un somn luuuuung si ai impresia ca esti pe o alta lume, parca esti sedat. :somn: . Am remarcat o incalzire a palmelor, in special cea stanga atunci cand am intrat in starea respectiva, pe banca.

Indiferent de modul in care percep, cea mai mare parte a concentrarii este in primele cateva minute. Pana se linisteste mintea. Apoi, totul vine de la sine. Nu trebuie decat sa stau si sa ma bucur de ceea ce traiesc.
Cata liniste !
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 749
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Reflectii

Mesaj de SAF » 10 Mar 2013, 19:26

Azi am inteles un lucru .

Raspunsul la intrebarea "Cine sunt eu ?" l-am gasit ca fiind astfel : Sunt spatiul in care se intampla ceea ce exista, independent de vointa mea si fara de care ceea ce exista nu ar putea exista .
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 749
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Reflectii

Mesaj de SAF » 02 Noi 2013, 21:13

Plictiseala, nervozitate, stres ... starea asta pare a fi ca o maladie care te secatuieste de puteri. Chiar daca crezi ca nu te gandesti pe moment la viitor sau trecut, prezenta anxietatii inseamna ca de fapt o faci. E doar un pas pana sa observi aceasta legatura. Anxietatea sau stresul mentin o portita deschisa pentru trecut sau viitor.

Azi m-am intrebat singur : de ce exista anxietate in mine ? De ce nu ma simt bine ? Si apoi imediat mi-a venit si raspunsul : pentru ca incerc sa fiu altundeva decat aici. Incerc sa fiu in viitor pentru ca stiu din trecut ceea ce sunt acum. Uneori am impresia ca voi exploda ca un vulcan, spunand : GATA, AJUNGE! . Sunt perioade coplesitoare de activitate mentala inconstienta care imi fura din vitalitate. Exact asa simt, simt ca sunt secatuit de puteri. Ce e mai bizar, este ca "vad" ce se intampla in mine si parca nu am suficienta putere sa elimin tot. Exista doar clipe fugare de "respiro" cand parca cu ultimele forte reusesc sa ma desclestez din prinsoarea vartejului mental si sa mai iau " o gura de aer curat" .

Disciplina mi s-a deteriorat in ultima vreme. Poate ca sunt cicluri. Presimt ca urmeaza un ciclu pozitiv in urmatoarea perioada.
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 749
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Reflectii

Mesaj de SAF » 12 Feb 2014, 22:49

Cat de distorsionat putem percepe vocea cuiva cand citim ceva ce a scris! Vocea e intrinsec legata de starea interioara. Daca esti linistit, ceea ce citesti suna ca o voce linistita, intelegatoare, iubitoare. Daca esti anxios, iritat, vocea suna la fel, pare ca ridica tonul , vorbeste ironic sau face pe desteapta.
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
VitalWorld
Moderator Global
Mesaje: 243
Membru din: 21 Feb 2011, 21:52

Re: Reflectii

Mesaj de VitalWorld » 02 Mar 2014, 21:43

SAF scrie:Cat de distorsionat putem percepe vocea cuiva cand citim ceva ce a scris! Vocea e intrinsec legata de starea interioara. Daca esti linistit, ceea ce citesti suna ca o voce linistita, intelegatoare, iubitoare. Daca esti anxios, iritat, vocea suna la fel, pare ca ridica tonul , vorbeste ironic sau face pe desteapta.
Partea *** la comunicarea pe Internet este ca nu avem decat scrisul, nu si voce. Si aici se pierde destul de mult.

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 749
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Reflectii

Mesaj de SAF » 09 Mai 2016, 16:18

Existenta n-ar putea sa se exprima fara mine, fara acel sentiment de martor la tot ceea ce exista. Simt ca este ceva foarte profund. Ma scanteiaza fragmente de ganduri care ma indeamna spre o intelegere anume. E ca si cum ai avea nevoie sa faci un foc dar iti lipseste scanteia. Cand si cand apar astfel de scantei care se transforma in mici flacari de intelegere. Observ ca apar deseori dupa perioade critice de inconstienta. Sunt ca un fel de momente de respiro. Aveam o durere de rinichi de o saptamana si ceva, ieri seara, inainte sa adorm insa, am tacut. Am tacut mental si am fost constient de linistea vie, de acea fiinta care se afla "dincolo" de corpul care se odihnea si fara de care perceptia linistii nu ar fi putut fi realizata. Azi, mi-a trecut aproape total durerea.

Ma gandesc uneori sa nu ma opun si sa nu reactionez la nimic din ceea ce se intampla. Pe de alta parte ma gandesc si ca "daca tu crezi ca leul nu te va manca doar pentru ca tu nu il mananci pe el, te amagesti singur" . Incerc sa mentin un echilibru intre cele doua. Incerc sa accept ca ceea ce se intampla este Creatia Insasi. Fac asta pentru ca am obosit sa fiu inconstient o perioada. Mi-am dat seama ce se intampla cu mine asa ca , intr-un fel pare sa fie firesc, natural, sa-mi doresc linistea, pacea. Incep din nou sa observ natura ca acum 4 ani, in 2012. Poate ca va reincepe un nou ciclu de pace si poate ca va fi mult mai durabil ca primul. Ramane sa traiesc experienta si sa ma conving pe "pielea mea" daca este adevarat ce spune Eckhart Tolle : "Cand ati produs o fractura in Ego, nu va va mai sta nimic in cale pana la iluminare. Veti oscila o perioada intre constienta si inconstienta, apoi in final constienta va deveni starea dumneavoastra permanenta" .
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 749
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Reflectii

Mesaj de SAF » 15 Mar 2017, 23:01

Un abis nesfarsit de liniste. In interiorul tau, cu cat "privesti" mai mult cu atat mai adanc te cufunzi in el. Un abis care devine constient de propria-i nemarginire , de propriul sau nesfarsit. Este. Atat si nimic mai mult, nimic mai putin. Complet in acum, niciun gand nu indrazneste sa se nasca in mental. Existi si nici macar gandul de perfectiune sau imperfectiune a experientei nu poate sa apara. Doar existi si traiesti atat de intens acest fapt incat nu ai timp sa tragi o concluzie despre ceea ce se intampla , sau a fost, sau va fi.
Imagine
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Avatar utilizator
SAF
Moderator Global
Mesaje: 749
Membru din: 13 Feb 2011, 13:53
Contact:

Re: Reflectii

Mesaj de SAF » 22 Iul 2017, 10:33

In relatiile interumane indeosebi cele sentimentale, fiecare om se gandeste la el insusi. Emotia dominanta este frica, frica de a ramane singuri. Problema este Ego-ul care se teme sa nu sufere.
Familia ta (parinti, frati surori, sot, sotie, copii) nu vrea ca tu sa suferi, pentru ca ar suferi ei din cauza suferintei tale ori a lipsei tale.

Atasamentul Ego-ului si frica sa de anihilare este atat de puternica incat distorsioneaza gandirea enorm. Ceea ce pare a fi iubire pentru celalalt, este de fapt o frica deghizata,de a nu suferi tu. E un atasament mental, un gand mentinut zilnic in viata prin diverse lucruri (cuvinte de dragoste, gesturi tandre). Cand trec cateva zile in care acest atasament nu mai este sustinut , apare frica de a ramane singuri. Si fiecare incepe sa-si puna intrebari "dar poate nu ma mai iubeste?". Este nevoie ca acel atasament sa fie mentinut in viata prin gesturi si vorbe tandre, zilnic.

Dar in relatiile cu familia ta ? Nu este cu mult diferit. Daca esti pus in situatia sa alegi sa-ti decizi viata, familia ta va suferi,pentru ca simte ca te va pierde, simte ca va deveni singura. Ii este frica sa ramana singura, fara tine. Prezenta ta ii ofera un sentiment temporar de implinire de "asa este bine". Iar daca nu dispari, nu ii parasesti, dar totusi suferi, vor suferi si ei. Pentru ca suferinta poate duce spre moarte, e ca o prevestire a faptului ca e posibil sa ramana singuri iar lucrul asta ii intristeaza. Aceste lucruri cred ca se intampla la fiecare dintre noi insa nu ne dam seama. Sau cel putin,
refuzam sa recunoastem asta.

Asa ca data viitoare cand mai spunem sau altcineva ne spune "te iubesc" , poate ar trebuie sa ne imaginam pentru o clipa ca spunem sau el/ea spune "Nu vreau sa fiu singur/a" . Cred ca ar reflecta mai bine realitatea din spatele cortinei, cea pe care majoritatea dintre noi nu o vad.
"Dacă puteţi fi complet în largul vostru cu faptul că nu ştiţi cine sunteţi, atunci ceea ce rămâne este ceea ce sunteţi."
"Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri" şi să descoperi că nu există moarte."
"Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, Soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor."

Scrie răspuns

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori